De altfel, un top recent plasează Sevilla pe locul al doilea în clasamentul orașelor cele mai călduroase din toată Europa. Temperaturile depășesc constant 40 de grade Celsius, iar locuitorii se luptă cu nopțile tot mai tropicale.
Totuși, luna august vine cu un avantaj pe care mulți turiști nu îl iau în calcul: orașul se golește.
O creatoare de conținut din Mexic, care locuiește în Sevilla, a povestit pe TikTok că, deși temperaturile ridicate sunt greu de suportat, atmosfera din oraș în august îi place mai mult decât se aștepta.
„Toată lumea spune că este foarte cald, dar nimeni nu vorbește despre cât de bine este în Sevilla în august”, a zis ea.
Femeia povestește că intenționa să plece în vacanță în această perioadă, dar și-a schimbat planurile și a amânat concediul pentru luna septembrie, după ce a văzut cât de liber a devenit orașul.
„Ieși și aproape că nu este trafic, totul este liber”, mai spune ea, referindu-se la străzi, magazine și chiar la sala de fitness unde se antrenează. Pentru cei care rămân în oraș, această perioadă înseamnă mai puțină aglomerație și mai mult spațiu pentru a vizita centrul istoric, restaurantele, barurile și obiectivele turistice ale „perlei” din Andaluzia.
Avantajul din august nu înseamnă însă că temperaturile devin mai ușor de suportat. Sevilla rămâne cunoscută pentru verile foarte călduroase, iar în zilele cu temperaturi extreme activitățile în aer liber trebuie planificate cu atenție.
Cu toate acestea, pentru locuitorii care suportă bine căldura, luna august poate fi una dintre cele mai liniștite perioade din an.