Supermarketul preferat de toți românii din Spania a confirmat proveniența pepenilor verzi vânduți în această vară

Publicat: 30 07. 2026, 10:09
Actualizat: 30 07. 2026, 10:09

Odată cu venirea verii, consumul de fructe proaspete crește considerabil în locuințele din Spania. O opțiune excelentă și răcoritoare pentru desert după mesele din zilele călduroase este pepenele verde, care se remarcă detașat în preferințele consumatorilor. Mercadona (supermarketul preferat al spaniolilor, dar și al românilor stabiliți acolo) a dezvăluit care este originea pepenilor pe care îi comercializează în această campanie de vară.

Potrivit informațiilor oferite pentru publicația ABC de lanțul de distribuție condus de Juan Roig, pepenii vânduți în această vară provin exclusiv din Spania, mai exact din regiunile: Andaluzia, Castilla-La Mancha, Murcia și Comunitatea Valenciană.

Pepene verte în trei formate

Compania oferă pepenele verde în trei formate: întreg, tăiat pe jumătate sau în sferturi. Campania pentru acest produs începe în luna aprilie și durează, aproximativ, până în octombrie. Anul trecut, Mercadona a vândut 94.000 de tone de pepene verde, iar în 2024 a achiziționat peste 115.000 de tone de la producători locali.

„Este fără îndoială unul dintre cele mai căutate fructe datorită conținutului ridicat de apă, motiv pentru care lucrăm îndeaproape cu clienții și furnizorii pentru a defini calitatea pe care trebuie să o oferim”, explica într-o campanie anterioară Elvira Guill, specialist Mercadona.

„Colaborăm strâns cu furnizori specializați pentru a răspunde așteptărilor clienților, care își doresc un pepene dulce, cu culoarea roșie caracteristică și o textură suculentă și crocantă”, a adăugat aceasta.

În ultimii ani, Mercadona a lucrat cu varietăți precum Bengala, Red Jasper, Moon Gem, Fenway, Style, Bazman și Boston.

Pepene 100% spaniol

Pepenele verde se remarcă prin valoarea sa nutritivă ridicată și conținutul mare de apă, fiind ideal pentru hidratare în perioadele de caniculă. În plus, are puține calorii și este bogat în vitaminele A, B6 și C, fiind potrivit pentru o dietă echilibrată. Pepenii comercializați de Mercadona au, de asemenea, puține semințe și o coajă netedă, cu dungi.

În altă lordine de idei, Mercadona explică, în secțiunea de relații cu clienții de pe site-ul său, că legislația nu obligă indicarea datei de expirare pentru fructele și legumele întregi, chiar dacă sunt ambalate. În schimb, este obligatorie afișarea datei de ambalare, care nu trebuie confundată cu data de expirare.

În cazul fructelor și legumelor tăiate sau amestecate cu alte ingrediente, acestea trebuie să aibă înscrisă data de expirare sau data-limită de consum.