Prima pagină » Trei zile de doliu în Spania. Pedro Sánchez, ajuns la locul tragediei: „Așa ceva nu e acceptabil!”

Trei zile de doliu în Spania. Pedro Sánchez, ajuns la locul tragediei: „Așa ceva nu e acceptabil!”

Pedro Sánchez a declarat trei zile de doliu, după tragedia feroviară în care au murit cel puțin 64 de oameni.
Trei zile de doliu în Spania. Pedro Sánchez, ajuns la locul tragediei: „Așa ceva nu e acceptabil!”
Sursă foto: screenshot RTVE
Ionuț Axinescu
28 oct. 2026, 17:24,

Premierul spaniol a ajuns la Urda, în provincia Toledo, acolo unde două trenuri s-au ciocnit miercuri dimineață, provocând cel puțin 64 de morți, conform datelor autorităților locale.

Pedro Sánchez a anunțat pe această cale trei zile de doliu în Spania, pe 29, 30 și 31 octombrie. „Spania este în doliu. Ne exprimăm întreaga solidaritate și empatie față de familiile victimelor și față de răniții internați în spital. Le dorim o recuperare cât mai rapidă”, a spus șeful guvernului de la Madrid.

Mesajul lui Pedro Sánchez după tragedia de la Urda

„În spatele oamenilor care au murit astăzi se află vieți distruse, familii frânte, suferință și o durere profundă pe care întreaga societate spaniolă o împărtășește. Din partea guvernului, vreau să spun că prioritatea noastră principală sunt victimele, găsirea persoanelor care ar putea fi încă în viață și acordarea de asistență materială și psihologică răniților și familiilor acestora, în urma acestei tragedii cumplite”, a declarat Sánchez.

Totodată, premierul spaniol a promis că Guvernul va face tot ce e posibil pentru a stabili exact condițiile în care accidentul a avut loc. „Vom merge până la capăt. Iar dacă a existat neglijență, se va afla”, a mai zis el.

A doua tragedie feroviară din Spania în 2026: „Nu e acceptabil!”

Totodată, Pedro Sánchez s-a referit și la tragedia de la Adamuz, provincia Córdoba, din 18 ianuarie, când 46 de persoane au murit. Practic, e al doilea accident feroviar extrem de grav în Spania în mai puțin de un an, o situație care ridică întrebări față de infrastructura căilor ferate spaniole.

„Am suferit două tragedii feroviare teribile în același an, ambele pe linii de mare viteză. Totul indică faptul că originile celor două accidente nu au nicio legătură între ele. Dacă va trebui să consolidăm și mai mult siguranța pentru a recâștiga încrederea în sistemul feroviar, o vom face. Nu este acceptabil să avem două accidente feroviare în Spania.

Vor fi luate toate măsurile necesare pentru a reconstrui încrederea în sistemul de mare viteză și pentru a garanta siguranța pasagerilor. Spania este în doliu și își îmbrățișează victimele”, a mai spus premierul Spaniei.

Numărul de telefon la care pot suna rudele persoanelor implicate în accidentul din provincia Toledo este 900 10 10 20.