VIDEO | Redactorul-șef al secției Internaționale a publicației spaniole ABC avertizează: „Trenurile de mare viteză din Spania nu mai sunt sigure”
Cu o experiență de peste două decenii în jurnalismul internațional, Pablo M. Díez a fost corespondent în Asia, în special în China și Japonia. A relatat despre evenimente importante din regiune, printre care Jocurile Olimpice de la Beijing și cutremurul, tsunamiul și accidentul nuclear de la Fukushima. Este autorul romanului „Fukushima mon amour”, iar în prezent conduce secția Internațional a cotidianului spaniol ABC.
„Trenurile de mare viteză nu mai sunt sigure”
Pablo M. Díez avertizează că degradarea sistemului feroviar spaniol a devenit o problemă gravă de siguranță. Jurnalistul acuză lipsa investițiilor în întreținerea liniilor și îndepărtarea specialiștilor de la Adif, înlocuiți, potrivit acestuia, cu politicieni fără experiență în domeniu.În opinia sa, aceste deficiențe pun în pericol siguranța călătorilor.
„Mă temeam că se va produce o catastrofă”
Șeful secției Internaționale a ABC povestește că a observat personal degradarea serviciilor feroviare, după ani în care a călătorit frecvent între Córdoba și Madrid. Întârzierile și defecțiunile l-au făcut să renunțe la tren, iar comparația cu sistemele din China și Japonia evidențiază, în opinia sa, diferențe majore de siguranță și punctualitate.
Avertismente ignorate și furie în societatea spaniolă
Díez amintește că problemele sistemului feroviar fuseseră semnalate și anterior, inclusiv în Parlament, și vorbește despre durerea și furia provocate de tragedii. Protestele din mai multe orașe și deficiențele infrastructurii au amplificat neîncrederea publicului în autorități. Criza feroviară a devenit o temă centrală a dezbaterii publice din Spania
„Sistemul se prăbușește”
Jurnalistul extinde analiza asupra tensiunilor sociale și politice din Spania, amintind situația din Ceuta și incidentele din Barcelona și Madrid. În opinia sa, autoritățile nu gestionează problemele țării în interesul tuturor cetățenilor. El consideră că jurnaliștii au datoria să afle adevărul despre accidente și să contribuie la prevenirea unor noi tragedii.