Alegeri parlamentare în Franţa. Coaliţia care îl susţine pe Macron se clasează pe primul loc, dar nu va avea majoritate

Alianţa Împreună! (centru), care îl susţine pe preşedintele Emmanuel Macron, se clasează pe primul loc în scrutinul parlamentar din Franţa, dar nu va avea majoritate, conform proiecţiilor realizate pe baza sondajelor efectuate la urne.

4511 afișări
Imaginea articolului Alegeri parlamentare în Franţa. Coaliţia care îl susţine pe Macron se clasează pe primul loc, dar nu va avea majoritate

Alianţa Împreună! (centru) este creditată cu obţinerea a 210-250 de locuri în Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului de la Paris, care are în total 577 de membri, potrivit unui sondaj de tip exit-poll efectuat de Institutul Ifop pentru cotidianul Le Figaro.

Coaliţia de stânga Noua Uniune Populară Ecologică şi Socială (NUPES), condusă de Jean-Luc Mélenchon, a obţinut între 150 şi 180 de locuri, formaţiunea de extremă-dreapta Mobilizarea Naţională (RN), a fostei candidate la preşedinţie Marine Le Pen, este creditată cu 80-100 de locuri, iar partidul Republicanii (LR, centru-dreapta), cu 60-70 de locuri.

Un alt sondaj efectuat la urne de Institutul Elabe, la comanda postului BFMTV, creditează alianţa proprezidenţială Împreună! cu 205-235 de locuri, coaliţia NUPES cu 170-190 de locuri, Mobilizarea Naţională (RN) cu 75-95 de locuri şi partidul Repubicanii (LR), cu 60-75 de locuri.

Potrivit estimărilor, prezenţa la vot în al doilea tur de scrutin al alegerilor parlamentare a fost de 46%.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici