Angela Merkel şi regele Iordaniei cer armistiţiu între Israel şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza

  • Angela Merkel şi regele Iordaniei cer armistiţiu între Israel şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza.
  • Merkel şi regele Abdullah "au fost de acord că trebuie susţinute iniţiativele pentru un armistiţiu, dar şi că trebuie create condiţiile pentru reluarea negocierilor politice".
641 afișări
Imaginea articolului Angela Merkel şi regele Iordaniei cer armistiţiu între Israel şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, au pledat, marţi, pentru ajungerea rapidă la un armistiţiu între Israel şi grupurile islamiste palestiniene, precum şi pentru reluarea negocierilor de pace în conflictul israelo-palestinian.
 
Angela Merkel a avut, marţi, o discuţie prin videoconferinţă cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.
 
"Cancelarul Angela Merkel a discutat astăzi cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei despre actuala situaţie din Orientul Mijlociu. Amândoi au fost de acord că trebuie susţinute iniţiativele pentru un armistiţiu, dar şi că trebuie create condiţiile pentru reluarea negocierilor politice", anunţă Guvernul de la Berlin, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu, vizualizat de MEDIAFAX.
 
Angela Merkel l-a sunat luni pe premierul în funcţie al Israelului, Benjamin Netanyahu. Cancelarul Germaniei a condamnat atacurile cu rachete lansate din Fâşia Gaza şi a exprimat speranţa că se vor opri rapid confruntările militare.
 
Confruntările între Israel şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza continuă. În Fâşia Gaza, bilanţul raidurilor aeriene israeliene este de cel puţin 212 morţi şi aproximativ 1.500 de răniţi.
 
În Israel, bilanţul atacurilor cu rachetă este de cel puţin 12 morţi şi peste 500 de răniţi. Alte aproximativ 200 de persoane au fost rănite în violenţele interetnice din Israel sau în urma confruntărilor cu palestinieni în Cisiordania. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici