Antony Blinken: Noile sancţiuni contra Rusiei se înscriu în eforturile de protejare a democraţiei

Noile sancţiuni impuse de Statele Unite împotriva unor persoane şi entităţi din Rusia au rolul de a contracara acţiunile negative ale Moscovei şi de a proteja democraţia din SUA de ingerinţe externe, afirmă secretarul de Stat Antony Blinken.

1027 afișări
Imaginea articolului Antony Blinken: Noile sancţiuni contra Rusiei se înscriu în eforturile de protejare a democraţiei

"Am sancţionat persoane şi entităţi care susţin operaţiunile globale de influenţe negative şi interferenţele electorale. Continuăm să contracarăm aceste eforturi pentru a proteja democraţia noastră, precum şi democraţiile aliaţilor şi partenerilor", afirmă Antony Blinken într-un mesaj postat pe Twitter.

Administraţia Joseph Biden a anunţat, vineri, sancţionarea a două persoane şi a patru entităţi din Rusia acuzate de implicare în campania Kremlinului de extindere a influenţei negative la nivel global şi în ingerinţe electorale. "Persoanele şi entităţile sancţionate astăzi au jucat diverse roluri în tentativele Rusiei de a manipula şi a destabiliza Statele Unite şi naţiuni aliate şi partenere ale Statelor Unite, inclusiv Ucraina", a comunicat Departamentul Trezoreriei de la Washington.

Cele două persoane sancţionate sunt Aleksandr Viktorovich Ionov şi Natalya Valeryevna Burlinova. Statele Unite, Uniunea Europeană şi Grupul G7 au impus sancţiuni masive împotriva Rusiei din cauza invaziei militare în Ucraina. În plus, Washingtonul a sancţionat oficiali ruşi din cauza acţiunilor de influenţare a alegerilor din SUA.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici