Arabia Saudită ar putea interveni militar în Yemen

Arabia Saudită a început să transfere echipamente militare grele spre frontiera cu Yemenul, pregătind o eventuală intervenţie într-o ţară afectată de un război civil între insurgenţi huthi susţinuţi de Iran şi serviciile de securitate.

578 afișări
Imaginea articolului Arabia Saudită ar putea interveni militar în Yemen

Arabia Saudită ar putea interveni militar în Yemen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Miliţiile şiite huthi, susţinute de Iran, au avansat în ultimele zile spre sudul Yemenului, după ce în septembrie 2014 au ocupat capitala, Sanaa. Serviciile de securitate yemenite sunt staţionate în sudul ţării, unde se află preşedintele Abd-Rabbu Mansour Hadi, susţinut de Statele Unite.

Arabia Saudită, o ţară preponderent sunnită, acuză Iranul şiit, principalul adversar regional, că alimentează conflictul interconfesional din Yemen prin susţinerea insurgenţilor şiiţi.

Arabia Saudită ar putea folosi în scop pur defensiv tancurile şi piesele de artilerie transferate la frontiera cu Yemenul, afirmă doi oficiali guvernamentali americani. Potrivit altor oficiali americani, există posibilitatea ca Arabia Saudită să intervină militar în Yemen.

Arabia Saudită este unul dintre aliaţii strategici ai Statelor Unite în Orientul Mijlociu.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici