ARMATA UE: Statele europene au decis alocarea de fonduri SUPLIMENTARE pentru structuri militare comune

Statele Uniunii Europene au stabilit, joi, să aloce fonduri suplimentare pentru proiecte militare europene, în contextul ieşirii din Blocul comunitar a Marii Britanii, care se opune oricăror iniţiative ce ar putea conduce la crearea unei armate a UE.

2599 afișări
Imaginea articolului ARMATA UE: Statele europene au decis alocarea de fonduri SUPLIMENTARE pentru structuri militare comune

ARMATA UE: Statele europene au decis alocarea de fonduri SUPLIMENTARE pentru structuri militare comune

Statele Uniunii Europene au stabilit, joi, să aloce fonduri suplimentare pentru proiecte militare europene, în contextul ieşirii din Blocul comunitar a Marii Britanii, care se opune oricăror iniţiative ce ar putea conduce la crearea unei armate a UE.

Cu ocazia reuniunii ministeriale a Agenţiei Europene a Apărării, prezidată de Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, s-a decis joi constituirea unui Mecanism pentru Cooperare Financiară ca sursă pentru finanţarea structurilor de apărare ale Uniunii Europene.

Negocierile între reprezentanţii statelor membre pentru detaliile programului vor începe curând, transmite Agenţia Europeană a Apărării într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

"Obiectivul Mecanismului de Cooperare Financiară, la care ţările membre UE vor participa strict pe bază de voluntariat, are rolul de a stimula cooperarea în materie de apărare prin depăşirea situaţiei lipsei sincronizărilor bugetare între statele membre şi soluţionării problemelor existente în domeniul proiectelor comune pentru apărare", precizează Agenţia Europeană pentru Apărare.

Uniunea Europeană intenţionează eficientizarea şi uniformizarea structurilor din industria militară, astfel încât statele membre UE să fie mai puţin dependente de Statele Unite în materie de apărare, anunţa în urmă cu câteva luni preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. La sfârşitul anului 2016, Uniunea Europeană a lansat cel mai mare proiect de cercetare pentru consolidarea apărării din ultimii zece ani, în contextul deciziei Marii Britanii de ieşire din spaţiul comunitar şi al riscurilor ca Administraţia Donald Trump să nu mai respecte angajamentele de securitate. În scopul relansării cooperării în materie de apărare, Comisia Europeană a propus crearea unui fond de cinci miliarde de euro şi anularea reglementărilor care opreau investiţiile pentru apărare din bugetul comun al UE. Principala propunere se referă la crearea unui fond de investiţii pentru apărare, la care vor contribui ţările europene, pentru finanţarea unor programe de proiectare şi construire a elicopterelor şi dronelor militare. Fondul, care ar putea fi susţinut de Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), ar urma să mobilizeze iniţial cinci miliarde de euro anual. În mod separat, Comisia Europeană, care administrează anual un buget de 150 de miliarde de euro, va începe să aloce fonduri pentru cercetarea militară. Ţinta este de 500 de milioane de euro anual începând din anul 2021. Un plan-pilot de 90 de milioane de euro se va desfăşura începând din 2017.

Miniştrii de Externe ai statelor europene au pledat, în contextul victoriei lui Donald Trump în SUA, pentru consolidarea sistemului UE de apărare, în timp ce Federica Mogherini, Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe, a catalogat Uniunea Europeană drept o "superputere". Pe fondul semnelor de întrebare referitoare la ideile de politică externă ale lui Donald Trump, miniştrii de Externe ai ţărilor membre UE au stabilit, la jumătatea lunii noiembrie 2016, să consolideze rolul Europei pe plan mondial, în aşteptarea clarificării relaţiei transatlantice. "Uniunea Europeană este o superputere", a declarat Federica Mogherini, la sfârşitul anului 2016. Mogherini a explicat că discuţiile de la Bruxelles nu sunt despre o "armată a UE", ci despre "securitatea şi apărarea unei Uniuni Europene care va deveni mai credibilă şi mai eficientă pe plan global". Notând că structurile europene de apărare funcţionează deja, Mogherini a precizat: "Avem un potenţial uriaş pe care încă nu îl utilizăm. Este necesar să consolidăm profilul de securitate. Cetăţenii europeni au nevoie de acest lucru".

Germania a pledat, în contextul ieşirii Marii Britanii din UE şi al victoriei lui Donald Trump în SUA, pentru accelerarea integrării structurilor de apărare ale Uniunii Europene, iniţiativă susţinută de Franţa, Italia şi Spania.

Uniunea Europeană trebuie să creeze structuri militare de nivelul celor ale Alianţei Nord-Atlantice, a propus în decembrie 2016 ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, în contextul în care Germania, Franţa, Italia şi Spania pledează pentru politici comunitare de apărare, separate de Marea Britanie şi SUA. "În ultimii trei ani, am asistat la impulsuri enorme de modernizare a capabilităţilor militare NATO pe fondul comportamentului Kremlinului", a amintit Ursula von der Leyen. "Acest lucru a fost corect şi important, dar cred că trebuie să investim aceeaşi energie în modernizarea structurilor europene de securitate şi în politica de apărare a UE", a explicat Ursula von der Leyen. În încercarea de a atenua eventuale preocupări ale Statelor Unite şi Marii Britanii, Von der Leyen a subliniat că suplimentarea capacităţilor militare europene trebuie "să ţină cont de faptul că nu se poate dezvolta o concurenţă" între Uniunea Europeană şi NATO, "ci ar trebui să colaboreze în mod complementar".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici