Avion Air France, escortat de avioane militare SUA către New York în urma unei ameninţări cu bombă. Alerta cu bombă a vizat patru avioane de pasageri

Publicat: 25 05. 2015, 19:12
Actualizat: 25 05. 2015, 20:49

„A fost primit un apel telefonic anonim, de la un număr care nu poate fi identificat, anunţându-se prezenţa unor arme chimice la bordul a patru avioane de pasageri. Anonimul de la telefon a nominalizat doar cursa Air France”, a comunicat Autoritatea aeronautică.

Avionul Airbus A-330 al Air France, care zbura pe ruta Paris-New York, a aterizat în siguranţă şi a fost verificat, fără a se descoperi niciun dispozitiv suspect. De asemenea, un alt avion de pasageri, care efectua o cursă internă în Statele Unite, a fost escortat. Avioanele de vânătoare trimise la interceptare au zburat astfel încât să nu fie observate de pasagerii aeronavelor.

Zborul AF22, care a decolat de pe Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle, era escortat de avioane de vânătoare aparţinând armatei americane către Aeroportul John F. Kennedy.

Autorităţile americane au iniţiat o investigaţie privind false ameninţări cu un atac terorist.