Baza de date Europol privind combatanţii străini în Siria şi Irak s-a dublat, la 10.000 de nume

Baza de date pe care Europol o foloseşt în vederea identificării şi urmăririi presupuşilor combatanţi străini care călătoresc între Europa, Siria şi Irak are un volum de două ori mai mare decât anul trecut şi a ajuns la 10.000 de nume, a anunţat joi şeful Biroului, relatează AP în pagina electronică

555 afișări
Imaginea articolului Baza de date Europol privind combatanţii străini în Siria şi Irak s-a dublat, la 10.000 de nume

Baza de date Europol privind combatanţii străini în Siria şi Irak s-a dublat, la 10.000 de nume (Imagine: Hepta/ Mediafax Foto)

Potrivit directorului Biroului european de poliţie Rob Wainwright, aproximativ 2.000 dintre aceste persoane au fost confirmate ca luptători străini.

Restul sunt considerate persoane suspecte, asociate sau facilitatori.

Însă, a adăugat el, în Europa există un consens cu privire la faptul că numărul luptătorilor străini se apropie de 5.000.

Wainwright a anunţat joi, în Parlamentul European (PE), faptul că, în ultimii ani, principala prioritate a Biroului în lupta împotriva terorismului a fost "să motiveze autorităţile naţionale să-şi împărtăşească informaţiile în domeniul antiterorist".

Jumătate dintre numele introduse în baza de date provine doar din cinci dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene (UE) şi un partener internaţional, a declarat directorul Europol.

Wainwright nu a numit nici cele cinci ţări şi nici partenerul internaţional la care s-a referit.

El a făcut aceste declaraţii în contextul în care Statul Islamic (SI), care a decretat un califat în Siria şi Irak, a revendicat atacurile de la Paris, soldate pe 13 noiembrie cu 129 de morţi şi unei temeri tot mai mari cu privire la faptul că luptători străini se pot întoarce în Europa şi comite noi atentate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici