Prima pagină » Știri externe » Camera Reprezentanţilor din SUA intră în vacanţă cu o zi mai devreme în contextul dosarelor Epstein

Camera Reprezentanţilor din SUA intră în vacanţă cu o zi mai devreme în contextul dosarelor Epstein

Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite a fost trimisă cu o zi mai devreme în vacanţa de vară, pe fondul unei dispute aprinse privind publicarea documentelor legate de cazul lui Jeffrey Epstein, informează Reuters.
Camera Reprezentanţilor din SUA intră în vacanţă cu o zi mai devreme în contextul dosarelor Epstein
Foto: Hepta via Meidafax Foto

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, republicanul Mike Johnson, a anunţat marţi că membrii congresului vor părăsi Washingtonul mai devreme decât era planificat, pentru a evita un vot controversat asupra unei rezoluţii bipartizane care cere Departamentului de Justiţie şi FBI-ului să facă publice toate dosarele legate de Epstein.

„Nu vom participa la jocurile politice ale democraţilor. Este o chestiune serioasă şi nu vom permite folosirea ei ca armă politică”, a declarat Johnson.

Iniţiativa pentru desecretizarea documentelor a fost promovată de republicanul Thomas Massie şi democratul Ro Khanna, iar democraţii încercaseră luni să forţeze un vot în cadrul unei şedinţe a Comitetului pentru Regulament. Republicanii au suspendat însă şedinţa, blocând dezbaterea.

Un subcomitet al Comisiei de Supraveghere a Camerei a votat citarea lui Ghislaine Maxwell, fosta colaboratoare a lui Epstein, condamnată în 2021 la 20 de ani de închisoare pentru trafic de minori. Totodată, procurorul general ,Pam Bondi a solicitat unui judecător federal desecretizarea unor transcrieri ale marelui juriu în cazurile Epstein şi Maxwell.