Cel puţin 14 morţi şi 33 de răniţi în Myanmar, în urma unui accident de autocar

Un autocar care asigura o legătură între Rangoon şi vestul ţării s-a prăbuşit miercuri de pe o faleză, 14 persoane murind şi alte 33 fiind rănite, a anunţat poliţia locală pe pagina sa oficială pe Facebook.

116 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 14 morţi şi 33 de răniţi în Myanmar, în urma unui accident de autocar

Cel puţin 14 morţi şi 33 de răniţi în Myanmar, în urma unui accident de autocar

Vehiculul, care se îndrepta spre Thandwe, în statul Rakhine, ar fi avut o problemă la nivelul frânelor, antrenând prăbuşirea de la peste 30 de metri, a precizat poliţia.

Paisprezece pasageri, inclusiv şase femei şi un copil, au fost ucişi, iar alţi 33, răniţi, au fost transferaţi la spital. Poliţia nu a anunţat străini printre victime.

Reţeaua rutieră din Myanmar a fost neglijată şi se află în condiţii deplorabile, după aproximativ o jumătate de secol de dictatură militară, care s-a încheiat în martie 2011.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici