China, acuzată de existenţa unor secţii de poliţie ilegale în Olanda. Scopul este să reducă la tăcere disidenţii chinezi din Europa

China a deschis ilegal cel puţin două "secţii de poliţie" în Olanda începând din 2018, în încercarea de a exercita presiuni asupra disidenţilor chinezi, au dezvăluit marţi RTL Nieuws şi Follow the Money.

11513 afișări
Imaginea articolului China, acuzată de existenţa unor secţii de poliţie ilegale în Olanda. Scopul este să reducă la tăcere disidenţii chinezi din Europa

Presa olandeză a găsit dovezi că "staţiile de servicii în străinătate", care promit să ofere servicii diplomatice, sunt folosite pentru a încerca să reducă la tăcere disidenţii chinezi din Europa, citând o victimă chineză pe nume Wang Jingyu.

Wang le-a povestit jurnaliştilor olandezi povestea sa, spunând că a fugit în Olanda după ce a fost urmărit de poliţie în China pentru că a criticat regimul pe reţelele de socializare. Dar când a ajuns, secţia de poliţie chineză din Rotterdam i-a cerut să se întoarcă în China pentru a-şi rezolva problemele, adăugând că ar trebui să se gândească şi la familia sa, relatează POLITICO.

"Aceste agenţii sunt ilegale", a declarat un purtător de cuvânt al ministerului olandez de externe, adăugând că guvernul va investiga şi va lua "măsuri adecvate".

În timp ce ambasada chineză a declarat reporterilor că nu are cunoştinţă de existenţa secţiilor din Amsterdam şi Rotterdam, agenţiile de presă olandeze indică rapoarte chinezeşti potrivit cărora un oficial de rang înalt al ambasadei a fost prezent la o întâlnire în care s-a discutat despre înfiinţarea postului din Amsterdam.

Dezvăluirile vin după ce o organizaţie spaniolă pentru drepturile omului - Safeguard Defenders - a publicat în septembrie un raport privind posturile de poliţie chinezeşti din străinătate.

Potrivit raportului, autorităţile chineze "au înfiinţat o serie de <staţii de serviciu> ale poliţiei în străinătate pe cinci continente, dar mai ales în Europa. Acestea oferă servicii administrative, dar au fost, de asemenea, active în <activităţi poliţieneşti secrete şi ilegale>", a declarat organizaţia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici