Clinton: Lucrăm în administraţia SUA pentru a propune modificarea criteriilor Visa Waiver

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a declarat că în prezent se lucrează în cadrul administraţiei americane pentru a fi propuse modificări legislative privind admiterea în programul Visa Waiver, ea precizând că a discutat îndelung cu Baconschi pe această temă.

647 afișări
Imaginea articolului Clinton: Lucrăm în administraţia SUA pentru a propune modificarea criteriilor Visa Waiver

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Pot să le spun cetăţenilor români că eu sunt nefericită de modul în care funcţionează sistemul cu vizele. Am discutat îndelung cu ministrul dumneavoastră de Externe pe această temă, despre schimbările legislative care determină modul în care funcţionează sistemul vizelor şi cine se califică pentru Visa Waiver. Nu sunteţi singura ţară care simte foarte tare că trebuie încercat şi schimbate criteriile. Prietenii polonezi simt acelaşi lucru", a explicat Hillary Clinton.

Ea a spus că se lucrează în cadrul administraţiei americane pentru schimbarea criteriilor de admitere în Visa Waiver. "Lucrăm în cadrul administraţiei pentru a propune legi ce vor crea o schimbare a criteriilor care ne vor permite să avem interacţiuni sporite între români şi americani. Până vom avea aceste schimbări - că dacă aş putea eu să semnez, aş semna - vom lucra îndeaproape cu România pentru a fi siguri că asigurăm toată asistenţa tehnică necesară pentru ca România să facă progrese", a mai spus Clinton.

Una dintre principalele probleme aflate în suspensie pe agenda bilaterală româno-americană este chestiunea eliminării vizelor pentru cetăţenii români. România, alături de Polonia şi Bulgaria, sunt singurele state UE care nu sunt încă incluse în programul Visa Waiver. Obiectiv prioritar al diplomaţiei româneşti - după cum au spus majoritatea miniştrilor de Externe din ultimii ani - eliminarea vizelor rămâne o problemă a cărei soluţie nu se prefigurează într-un orizont de timp apropiat.

Problema o constituie rata mare de refuz în cazul solicitărilor de viză formulate de cetăţenii români, de aproximativ 25%, faţă de maxim 3% - condiţie prealabilă pentru admiterea în program. România şi SUA au semnat, în 2008, o Declaraţie comună pe tema vizelor rămasă însă fără efectele concrete aşteptate. Pe de altă parte, ambasadorul Mark Gitenstein anunţa în iunie că preşedintele Obama susţine o modificare a legislaţiei privind eliminarea vizelor, în care accentul să fie pus nu pe rata de refuz a vizelor ca în prezent, ci pe procentul celor ce depăşesc perioada legală de şedere în SUA, lucru ce ar avantaja România. Ambasadorul se referea la o declaraţie făcută de preşedintele Obama la summitul de la Varşovia, eveniment la care preşedintele Băsescu nu a participat în semn de nemulţumire faţă de invitarea reprezentanţilor Kosovo.

Note diplomatice publicate recent de Wikileaks menţionează că adjunctul Secretarului de Stat, Maura Harty, a transmis, la Bucureşti, în 2005, că eventuala includere a României în programul Visa Waiver va depinde de progresele în soluţionarea unor cazuri de adopţii internaţionale. Reluarea adopţiilor internaţionale de către România este de altfel o dorinţă mai veche rămasă neîndeplinită. Şi, la fel, problema eliminării vizelor pentru SUA, constituie o dorinţă mai veche a României şi neîndeplinită până la acest moment.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici