COMENTARIU Lelia Munteanu. Cel mai groaznic coşmar

6156 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu. Cel mai groaznic coşmar

COMENTARIU Lelia Munteanu. Cel mai groaznic coşmar

Evreu magrebian, fost consilier al preşedintelui François Mitterrand, fost preşedinte al BERD, gânditor.
 
În 2009, la şapte ani după marea sa operă „Evreii, lumea si banii", a publicat „Dicţionar tandru al iudaismului", o carte altminteri fermecătoare (tradusă în limba română de Sonia Gherman la Editura Hasefer).
 
La litera D - un eseu despre diaspora („termenul grecesc prin care s-a definit dispersarea evreilor în lume").
 
După ce dezvoltă ipoteza dispariţiei non-violente a diasporei evreieşti „prin renunţarea membrilor la identitatea lor", ceea ce, când scria, era un proces în desfăşurare în Statele Unite şi Franţa, Attali îşi exersează abilităţile de viitorolog construind această ipoteză:
 
„Diaspora evreiască ar putea să dispară şi cu forţa: mondializarea ducând la o uniformizare excesivă, exacerbează rivalitatea dintre cei ce se aseamănă şi focalizează violenţa asupra celorlalţi. Ultimele comunităţi evreieşti ar putea fi denunţate ca agenţi ai cine ştie cărui complot  secret multinaţional, permiţând spiritelor rudimentare să explice sumar evoluţia unei lumi din ce în ce mai greu de decriptat. Iudaismul ar putea deveni, încă o dată, <străinul care suferă>, ţap ispăşitor al rivalilor uniformizaţi, desemnat ca responsabil de criza financiară mondială ori ca obstacol major între Orient şi Occident, între islam şi creştinătate. S-ar putea astfel prefigura cel mai groaznic coşmar: un acord al celor două religii-fiice împotriva mamei lor - islamul şi creştinismul contra iudaismului. În etapa actuală a raportului de forţe geopolitice, nimic nu prevesteşte asemenea ameninţări. În 1900 nimic sau aproape nimic nu prevestea ceea ce avea să se întâmple unul, apoi două, apoi trei decenii mai tărziu...".
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici