Comisia Europeană SOLICITĂ României măsuri de temperare a deficitului public

Deficitul public a crescut în România de la -0,5 % în 2015 la -2,9 % în 2016 şi se preconizează că acesta va ajunge la -3,3 % în 2018, -3,4 % în 2019 şi -4,7 % în 2020, acest nivel al deficitului urmând a fi cel mai ridicat din UE, apreciază Comisia Europeană.

577 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană SOLICITĂ României măsuri de temperare a deficitului public

Comisia Europeană SOLICITĂ României măsuri de temperare a deficitului public

Comisia a prezentat miercuri, în „Semestrul european, pachetul de toamnă: Consolidarea creşterii durabile şi favorabile incluziunii”, priorităţile economice şi sociale ale UE pentru 2019, document în cadrul căruia prezintă avize privind planurile bugetare. Pachetul confirmă existenţa unei situaţii deosebit de grave de neconformitate cu Pactul de stabilitate şi de creştere în cazul Italiei; Grecia este integrată pentru prima dată în semestrul european, spune comisia.

În cazul României, Comisia a stabilit că nu au fost luate măsuri efective ca răspuns la recomandarea Consiliului din luna iunie şi propune Consiliului să adopte o recomandare revizuită adresată României pentru ca aceasta să îşi corecteze abaterea semnificativă de la traiectoria de ajustare vizând atingerea obiectivului bugetar pe termen mediu. În iunie 2018, Consiliul a adresat României o recomandare privind o ajustare structurală anuală de 0,8 % din PIB atât pentru 2018, cât şi pentru 2019, în cadrul procedurii aplicabile abaterilor semnificative. În lumina evoluţiilor ulterioare şi a faptului că România nu a adoptat măsuri efective pentru a-şi corecta abaterea semnificativă, Comisia propune acum o recomandare revizuită privind o ajustare structurală anuală de cel puţin 1% din PIB în 2019. Deficitul public a crescut în România de la -0,5 % în 2015 la -2,9 % în 2016 şi se preconizează că acesta va ajunge la -3,3 % în 2018, -3,4 % în 2019 şi -4,7 % în 2020: acest nivel al deficitului fiind cel mai ridicat din UE, arată documentul făcut public miercuri.

În cazul Italiei, după ce a evaluat proiectul de plan bugetar revizuit prezentat la 13 noiembrie, Comisia confirmă existenţa unui caz deosebit de grav de neconformitate cu recomandarea adresată Italiei de către Consiliu la 13 iulie 2018. Comisia a adoptat deja un aviz, la 23 octombrie 2018, în care a identificat o situaţie deosebit de gravă de neconformitate în proiectul de plan bugetar iniţial prezentat de Italia la 16 octombrie 2018.

În cazul a zece state membre – Germania, Irlanda, Grecia, Cipru, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Austria şi Finlanda – se consideră că proiectele de planuri bugetare respectă Pactul de stabilitate şi de creştere în 2019.

În cazul a trei state membre – Estonia, Letonia şi Slovacia – se consideră că proiectele de planuri bugetare respectă în linii mari Pactul de stabilitate şi de creştere în 2019. În cazul acestor ţări, planurile ar putea avea ca rezultat o oarecare abatere de la obiectivul bugetar pe termen mediu al fiecărei ţări sau de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii acestuia.

În cazul a patru state membre – Belgia, Franţa, Portugalia şi Slovenia – proiectele de planuri bugetare prezintă un risc de neconformitate cu Pactul de stabilitate şi de creştere în 2019. Proiectele de planuri bugetare ale acestor state membre ar putea duce la o abatere semnificativă de la traiectoriile de ajustare care vizează atingerea obiectivului lor bugetar pe termen mediu.

Comisia a luat, de asemenea, o serie de măsuri în cadrul Pactului de stabilitate şi de creştere, care privesc, pe lângă România, Italia şi Ungaria.

În cazul Italiei, Comisia a efectuat o nouă evaluare a nerespectării criteriului privind datoria. Situându-se la un nivel de 131,2 % din PIB în 2017, echivalentul a 37.000 de euro pe cap de locuitor, datoria publică a Italiei depăşeşte valoarea de referinţă de 60 % din PIB prevăzută în tratat. Această nouă evaluare a fost necesară deoarece planurile fiscal-bugetare ale Italiei pentru 2019 reprezintă o modificare semnificativă a factorilor relevanţi analizaţi de Comisie în luna mai a anului trecut. Analiza prezentată în acest nou raport include evaluarea tuturor factorilor relevanţi, în special a următoarelor elemente: (i) faptul că situaţia macroeconomică, în pofida intensificării recente a riscurilor de evoluţie negativă, nu poate fi invocată pentru a explica lacunele majore ale Italiei în ceea ce priveşte respectarea criteriului de referinţă privind reducerea datoriei, având în vedere creşterea nominală a PIB-ului la peste 2 %, începând din 2016; (ii) faptul că planurile guvernului implică un regres semnificativ faţă de reformele structurale care favorizau creşterea în trecut, în special reformele anterioare în domeniul pensiilor; şi, mai ales, (iii) riscul identificat privind abaterea semnificativă de la traiectoria de ajustare recomandată în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu în 2018 şi neconformitatea deosebit de gravă pentru 2019 cu recomandarea adresată Italiei de către Consiliu la 13 iulie 2018, atât pe baza planurilor guvernului, cât şi pe baza previziunilor Comisiei din toamna anului 2018. În general, analiza sugerează că ar trebui să se considere că nu este respectat criteriul datoriei, astfel cum este definit în tratat şi în Regulamentul (CE) nr. 1467/1997 şi că, prin urmare, se justifică o procedură aplicabilă deficitelor excesive bazată pe nivelul datoriei.

În cazul Ungariei, Comisia a stabilit că nu au fost luate măsuri efective ca răspuns la recomandarea Consiliului din iunie 2018 şi propune Consiliului să adopte o recomandare revizuită adresată Ungariei pentru ca aceasta să îşi corecteze abaterea semnificativă de la traiectoria de ajustare vizând atingerea obiectivului bugetar pe termen mediu. În iunie 2018, Consiliul a adresat Ungariei o recomandare privind o ajustare structurală anuală de 1 % din PIB pentru 2018, în cadrul procedurii aplicabile abaterilor semnificative. În lumina evoluţiilor ulterioare şi a faptului că Ungaria nu a adoptat măsuri efective pentru a-şi corecta abaterea semnificativă, Comisia propune acum o recomandare revizuită privind o ajustare structurală anuală de cel puţin 1 % din PIB în 2019. Deficitul public a crescut în Ungaria de la -1,6 % în 2016 la -2,4 % în 2018 şi se preconizează că acesta va rămâne uşor sub nivelul de -2 % în următorii doi ani.

Comisia a adoptat primul raport privind Grecia în contextul dispozitivului de supraveghere consolidată care a fost instituit după încheierea programului de sprijin pentru stabilitate din cadrul Mecanismului european de stabilitate, la 20 august 2018. Raportul concluzionează că proiectul de plan bugetar pentru 2019 prezentat de Grecia asigură conformitatea cu angajamentul său de a atinge un excedent primar de 3,5 % din PIB. Progresele înregistrate în ceea ce priveşte reformele din alte domenii sunt considerate a fi inegale, iar autorităţile vor trebui să accelereze punerea lor în aplicare pentru a-şi atinge obiectivele. Activarea măsurilor de politică contingentă privind datoria, convenite ca parte a pachetului semnificativ de măsuri privind datoria aprobat în cadrul reuniunii Eurogrupului din 22 iunie 2018, va fi condiţionată de o evaluare pozitivă în al doilea raport efectuat în cadrul dispozitivului de supraveghere consolidată. Acest raport va fi publicat în prima parte a anului viitor.

Comisia invită Consiliul să discute pachetul şi să aprobe orientările prezentate astăzi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici