Confruntarea cu Iranul este într-un punct „decisiv”, afirmă Obama

Publicat: 04 06. 2009, 15:42
Actualizat: 10 11. 2012, 15:25

"Suntem dispuşi să mergem înainte, fără condiţii prealabile, pe baza respectului reciproc", chiar dacă va fi dificil "să depăşim deceniile de neînceredere" faţă de Iran, a afirmat el, la Universitatea din Cairo.

"Dar este clar pentru toţi cei care sunt vizaţi că atât timp cât va fi vorba de arme nucleare, ne aflăm într-un punct de cotitură decisiv", a menţionat el.

"Nu este vorba numai despre interesele americane. Este vorba despre a împiedica o cursă a înarmării nucleare în Orientul Mijlociu care ar putea duce această regiune şi lumea pe o cale extrem de periculoasă", a precizat Obama.

Potrivit preşedintelui american, acest lucru nu exclude "ca orice naţiune, inclusiv Iranul, să aibă dreptul să acceadă la puterea nucleară în mod paşnic" dacă se conformează Tratatului de neproliferare nucleară.

Înainte de discursul preşedintelui SUA, liderul suprem iranian Ali Khamenei declara joi că voinţa schimbării politicii SUA în Orientul Mijlociu trebuie să se concretizeze în fapte.

Barack Obama a respins declaraţiile preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad care a negat de mai multe ori amploarea Holocaustului.

"Vineri voi vizita muzeul lagărului de la Buchenwald, unde evreii au fost torturaţi, împuşcaţi sau gazaţi de către nazişti. Şase milioane de evrei au fost ucişi, aproape cât actuala populaţie a Israelului. A nega acest lucru este fără fundament, odios şi denotă ignoranţă", afirmă Obama.

"A ameninţa Israelul cu distrugerea sau a repeta stereotipurile despre evrei este extrem de grav", a explicat Obama.

După vizita în Egipt, Obama va vizita vineri fostul lagăr de concentrare de la Buchenwald (Germania), iar sâmbătă va participa la ceremoniile organizate cu ocazia a 65 de ani de la Debarcarea în Normandia.