„Totul (situaţia în Libia, în Afganistan) influenţează rezolvarea problemelor principiului unui scut antirachetă în Europa, de care depind şi celelalte domenii ale cooperării”, a declarat generalul Makarov, la finalul unei întâlniri cu omologul său francez, Edouard Guyot, consacrată cooperării militare ruso-franceze.
„Ne-am exprimat poziţiile şi am hotărât să continuăm cooperarea, pentru soluţionarea divergenţelor între NATO şi Rusia, sporirea încrederii în relaţile noastre cu Franţa şi celelalte ţări membre ale Alianţei” Nord-Atlantice, a adăugat el.
Rusia şi NATO au convenit să coopereze în crearea unui sistem de apărare antirachetă în Europa, în cadrul reuniunii bilaterale de la Lisabona, la 20 noiembrie. NATO insistă asupra creării a două sisteme independente, dar coordonate, de apărare antirachetă, şi anume unul rus, celălalt al Alianţei Nord-Atlantice. Moscova propune, la rândul său, crearea unui scut sectorial, care să integreze dispozitivele celor două părţi.
Generalul Makarov a declarat, la 4 mai, că Moscova este pregătită pentru discuţii asupra acestui subiect, dar că NATO trebuie să garanteze că noul sistem nu reprezintă un pericol pentru potenţialul nuclear rus. Adjunctul ministrului rus al Apărării, Anatoli Antonov, a criticat, recent, lipsa de progres în negocieri şi a anunţat că militarii ruşi se pregătesc să reacţioneze la desfăşurarea de elemente ale scutului antirachetă american în apropierea frontierelor ruse.