Cu cât sunt plătiţi sângeroşii mercenari Wagner: primesc „bonus de ucidere”

Dezvăluiri „Tagesspiegel”: salariu de 7.000 de dolari pe lună plus încă 10.000 de dolari, dacă ucizi un străin şi îi prezinţi paşaportul ca dovadă.

5117 afișări
Imaginea articolului Cu cât sunt plătiţi sângeroşii mercenari Wagner: primesc „bonus de ucidere”

Cu cât sunt plătiţi sângeroşii mercenari Wagner: primesc un „bonus de ucidere”

Salariul unui mercenar care luptă pentru Grupul Wagner în Ucraina poate fi în jur de 7.000 de dolari pe lună, dar poate creşte datorită unor „bonusuri” legate de uciderea inamicilor, a declarat un tânăr german care luptă pentru Ucraina pe frontul din Donbass pentru Tagesspiegel.

Tânărul de 21 de ani a mai dezvăluit că mai mulţi cetăţeni străini luptă în Grupul Wagner, printre care germani, americani, francezi, britanici şi sirieni.

Tânărul, „botezat” Ben Kauler din motive de securitate, a explicat că a participat la arestarea a doi mercenari germani care au servit în batalionul Wagner.

„Cei doi germani nu vorbeau bine engleza, am fost instruit să-i însoţesc la Kiev şi să traduc în timpul interogatoriului lor”, a spus Kauler, adăugând că a aflat despre salariile Grupului Wagner de la unul dintre cei doi prizonieri, pe nume Volker.

Neamţul Volker s-a dus pentru bani

„Volker este din Berlin. Era şomer de mult timp şi a călătorit în Rusia în septembrie, pentru a se alătura grupului Wagner. Fără nicio experienţă militară anterioară”, a spus Kauler.

„A spus că este doar pentru bani. Salariul lui era, de asemenea, semnificativ mai mare decât al meu. Câştig 3.000 de euro pe lună. Ca mercenar Wagner, primeşti 5.000 USD pe lună plus alocaţii, ceea ce te duce la 7.000 USD.

Totuşi, potrivit lui Volker, poţi câştiga un salariu suplimentar: dacă ucizi pe unul dintre străini şi prezinţi paşaportul mortului ca dovadă. Atunci, primeşti încă 10.000 de dolari”, a adăugat el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici