Decizia Statelor Unite care va înfuria China. Americanii au aprobat vânzarea de echipamente militare către Taiwan

Statele Unite au aprobat o posibilă vânzare de echipamente şi servicii în valoare de 100 de milioane de dolari către Taiwan pentru "susţinerea, întreţinerea şi îmbunătăţirea" sistemului de apărare antirachetă Patriot folosit de insula autoguvernată şi revendicată de China, a anunţat luni Pentagonul.

28700 afișări
Imaginea articolului Decizia Statelor Unite care va înfuria China. Americanii au aprobat vânzarea de echipamente militare către Taiwan

O declaraţie a Agenţiei americane de cooperare în domeniul apărării şi securităţii a precizat că a transmis certificarea necesară prin care notifică Congresul în urma aprobării Departamentului de Stat pentru această vânzare, care a fost solicitată de ambasada de facto a Taiwanului la Washington.

Modernizarea sistemului de apărare antiaeriană Patriot ar "contribui la îmbunătăţirea securităţii destinatarului şi ar ajuta la menţinerea stabilităţii politice, a echilibrului militar, economic şi a progresului în regiune", a precizat agenţia în declaraţie, potrivit Reuters.

"Această vânzare propusă serveşte interesele naţionale, economice şi de securitate ale SUA prin sprijinirea eforturilor continue ale destinatarului de a-şi moderniza forţele armate şi de a menţine o capacitate defensivă credibilă" a mai scris agenţia.

Principalii contractori ar urma să fie Raytheon Technologies  şi Lockheed Martin. Ministerul taiwanez de Externe a declarat că a "salutat" această decizie.

"În faţa expansiunii militare continue a Chinei şi a acţiunilor provocatoare ale acesteia, ţara noastră îşi va menţine securitatea naţională cu o apărare solidă şi va continua să aprofundeze parteneriatul strâns de securitate dintre Taiwan şi Statele Unite" a transmis Ministerul de Externe din Taiwan.

Ministerul taiwanez al Apărării a declarat că decizia de a obţine rachete Patriot mai noi a fost luată în timpul unei întâlniri din 2019 cu oficiali americani din administraţia preşedintelui Donald Trump. Ministerul a declarat că se aşteaptă ca acordul să "intre în vigoare" în termen de o lună.

Insula guvernată democratic s-a plâns de misiunile repetate ale forţelor aeriene chineze în zona sa de apărare aeriană, parte a ceea ce Washingtonul consideră a fi un efort al Beijingului de a face presiuni asupra Taipei pentru a accepta suveranitatea sa.

Ambasadorul Chinei în Statele Unite a declarat luna trecută că cele două superputeri ar putea ajunge la un conflict militar dacă Washingtonul încurajează independenţa Taiwanului.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici