Democraţii menţin controlul în Senat. Ben Toma explică eşecul Republicanilor

  • Ben Toma este un politician republican american de origine română
  • Toma dă vina pe Donald Trump pentru eşecul republicanilor în alegerile interne
  • Imaginea controversată a fostului preşedinte nu inspiră încredere nici printre colegi
1931 afișări
Imaginea articolului Democraţii menţin controlul în Senat. Ben Toma explică eşecul Republicanilor

Sursa foto: Facebook / Ben Toma

Partidul Democrat va avea cel puţin 50 de locuri din 2023 în Senat şi se pare că şi-ar putea asigura majoritatea după alegerile programate în decembrie din statul Georgia.

Prezent în direct la Aleph News, liderul majorităţii în Camera Reprezentanţilor din statul Arizona, Ben Toma a explicat rezultatele alegerilor din Statele Unite şi ce impact vor avea în viitorul apropiat. Poziţia ocupată de Toma este a doua ca importanţă, după cea a preşedintelui Camerei.

„Ar fi trebuit să câştigăm noi ca Republicani dar din păcate, după cum bine ştiţi, nu am ajuns să câştigăm atâtea locuri cât ne-am fi dorit. Au fost diferenţe considerabile între state”, a declarat prin apel video Ben Toma.

Ce înseamnă aceste rezultate pentru partidul republican?

„Donald Trump şi-a stricat imaginea în urma evenimentelor din Washington. Oamenii şi-au pierdut încrederea iar cei din statul Arizona nu îl plac pe Trump. Eu sper ca el să nu mai candideze pentru funcţia de preşedinte în 2024. Dacă cumva ajunge el să fie candidatul nostru iar, sunt de părere că va pierde. În statul Arizona, 100% va pierde şi asta este o problemă. Nu am nimic împotriva lui, să fie clar. Marea majoritate a oamenilor sunt gata să voteze cu democraţi pe care în mod normal nu i-ar alege doar ca să nu reuşească Trump sau apropiaţii săi. Acesta este adevărul, nu ne place, aşa s-a întâmplat şi aşa o să fie”, a continuat Toma.

Este Ron DeSantis o alternativă la Trump?

„Da! Cred că este. Din câte ştiu eu, se pare clar că el are respectul majorităţii Republicanilor şi chiar şi a Democraţilor. Trebuie să alegem candidaţi care pot câştiga voturi. Orice republican, în afară de Trump, ar putea să câştige alegerile din 2024 în faţa lui Biden sau oricărui alt democrat”, a punctat liderul republican din Arizona.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici