Dmitri Medvedev ameninţă din nou cu armele nucleare. El spune că Occidentul ar trebui să se roage pentru succesul Rusiei în Ucraina

Fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, care a evocat uneori spectrul unui conflict nuclear din cauza Ucrainei, a declarat că Moscova va trebui să folosească o armă nucleară în cazul în care contraofensiva Kievului va fi un succes.

1876 afișări
Imaginea articolului Dmitri Medvedev ameninţă din nou cu armele nucleare. El spune că Occidentul ar trebui să se roage pentru succesul Rusiei în Ucraina

Sursa: AP / Mediafax Foto

Dmitri Medvedev, care este vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, un organism prezidat de preşedintele Vladimir Putin, a declarat într-un mesaj pe conturile sale oficiale de pe reţelele de socializare că Rusia ar fi nevoită să apeleze la propria doctrină nucleară într-un astfel de scenariu.

"Imaginaţi-vă dacă ofensiva, care este susţinută de NATO, este un succes şi smulg o parte din teritoriul nostru, atunci am fi forţaţi să folosim o armă nucleară conform regulilor unui decret al preşedintelui Rusiei. Pur şi simplu nu ar exista altă opţiune. Aşa că duşmanii noştri ar trebui să se roage pentru succesul războinicilor noştri. Să se asigure că nu se aprinde un incendiu nuclear global", a declarat el, informează Reuters.

Medvedev, care s-a impus ca una dintre cele mai aprige voci ale Moscovei, a părut să se refere la o parte din doctrina nucleară a Rusiei, care stabileşte că armele nucleare pot fi folosite ca răspuns la o agresiune împotriva Rusiei desfăşurată cu ajutorul armelor convenţionale care ameninţă existenţa statului rus.

Ucraina încearcă să recucerească teritoriul pe care Rusia l-a anexat unilateral şi pe care l-a declarat ca făcând parte din propriul teritoriu, o acţiune condamnată de Kiev şi de o mare parte a Occidentului.

Putin a declarat sâmbătă că nu au existat schimbări serioase pe câmpul de luptă care să fie raportate în ultimele zile şi că Ucraina a pierdut cantităţi mari de echipament militar de la începutul contraofensivei. Kievul spune că forţele sale fac unele progrese în demersul lor de recucerire a teritoriului, deşi într-un ritm mai lent decât cel dorit.

Criticii Kremlinului l-au acuzat în trecut pe Medvedev că dă declaraţii extreme în încercarea de a descuraja ţările occidentale să continue să aprovizioneze Ucraina cu arme.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici