Dmitri Medvedev amenință Franța și Marea Britanie cu arme nucleare dacă sprijină Ucraina
Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat marți că Rusia ar putea folosi arme nucleare tactice împotriva Ucrainei, Franței și Marii Britanii, dacă aceste două state furnizează Kievului tehnologie nucleară, scrie Kyiv Independent.
Amenințările lui Medvedev au venit după ce Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a anunțat că Parisul și Londra lucrează pentru a oferi Ucrainei arme nucleare pentru a „asigura condiții mai favorabile” în negocieri.
Moscova a mai lansat înainte acuzații nefondate cu privire la presupuse planuri ale Ucrainei de a folosi „bombe murdare” și a transmis mai multe amenințări cu lovituri nucleare împotriva Ucrainei și a aliaților occidentali.
Medvedev, care este și vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a spus că orice furnizare de arme nucleare ar „schimba radical situația” și ar încălca Tratatul de neproliferare a armelor nucleare.
„Nu poate exista nicio umbră de îndoială că Rusia, în astfel de circumstanțe, ar trebui să utilizeze orice mijloace necesare, inclusiv arme nucleare nestrategice, împotriva țintelor din Ucraina care reprezintă o amenințare pentru țara noastră”, a declarat Medvedev pe canalul său Telegram, în ziua în care se împlinesc patru ani de război în Ucraina.
Serviciile secrete ruse au spus că Franța și Marea Britanie „lucrează activ” la furnizarea Ucrainei de arme nucleare și sisteme de lansare, fiind luată în considerare, se pare, ogiva franceză TN75 de dimensiuni reduse, provenită de la racheta balistică lansată de pe submarinul M51.1.
Oficialii ruși nu au furnizat dovezi care să susțină acuzațiile lor.
„La cinci ani de la începutul «războiului de trei zile», Rusia ar prefera să vă concentrați asupra armelor nucleare franceze și britanice”, a răspuns guvernul francez la acuzațiile de pe rețelele de socializare.