Donald Trump anunță o posibilă reducere a tarifelor pentru China

Publicat: 29 10. 2025, 06:56
Actualizat: 29 10. 2025, 08:19

Președintele american Donald Trump a discutat miercuri, la bordul Air Force One, cu jurnaliștii care îl însoțesc în turneul său asiatic, făcând o serie de declarații importante înaintea summitului APEC din Gyeongju, Coreea de Sud.

Trump a anunțat că ia în considerare reducerea taxelor vamale aplicate Chinei pentru a încuraja cooperarea acesteia în lupta împotriva traficului de fentanyl, un drog sintetic responsabil pentru zeci de mii de morți anual în Statele Unite.

„Cred că voi reduce tarifele, pentru că sunt convins că ne vor ajuta să rezolvăm problema fentanylului”, a spus liderul american, adăugând că „China va colabora cu forțele de ordine americane” în acest domeniu.

Declarațiile au fost făcute cu o zi înainte de întâlnirea sa oficială cu președintele chinez Xi Jinping, potrivit AFP.

Relațiile comerciale dintre Washington și Beijing rămân tensionate, dar Trump pare să caute un nou echilibru bazat pe cooperare în chestiuni de securitate publică.