Donald Trump: Autorităţile se apropie de aflarea motivului dispariţiei jurnalistului saudit

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că autorităţile se apropie de aflarea motivului dispariţiei jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, care nu a mai fost văzut după ce a intrat în sediul consulatului Arabiei Saudite din Istanbul, relatează Reuters.

321 afişări
Imaginea articolului Donald Trump: Autorităţile se apropie de aflarea motivului dispariţiei jurnalistului saudit

Donald Trump: Autorităţile se apropie de aflarea motivului dispariţiei jurnalistului saudit

„Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat.. şi probabil suntem mai aproape decât aţi crede”, a declarat Trump.

De asemenea, reprezentanţii Departamentului de Stat au transmis că aşteaptă informaţii noi de la ambasadorul Statelor Unite în Arabia Saudită, care urmează să se întoarcă la Washington.

„Ambasadorul este pe drum spre Statele Unite, aşteptăm informaţii noi după întoarcerea acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt Heather Nauert.

Preşedintele american a declarat că dispariţia jurnalistului nu reprezintă un motiv pentru a bloca investiţiile saudite în Statele Unite, deoarece nu doreşte ca Arabia Saudită să îşi mute banii în Rusia şi China.

De asemenea, Trump nu doreşte nici oprirea vânzărilor de armament către Arabia Saudită, lucru care va genera probabil un conflict cu Congresul Statelor Unite.

Jamal Khashoggi a fost declarat dispărut în data de 2 octombrie, după ce a intrat în sediul consulatului Arabiei Saudite în Istanbul pentru a-şi depune documentele de căsătorie şi nu a mai ieşit.

Autorităţile din Turcia connsideră că jurnalistul, critic dur al politicilor saudite, a fost ucis în interiorul clădirii, acuzaţii respinse de oficialii din Riad.

Oficialii turci au anunţat că au acceptat propunerea autorităţilor din Arabia Saudită de a investiga împreună moartea jurnalistului.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici