Donald Trump îl recunoaşte pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, drept preşedinte interimar al Venezuelei

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei, informează postul BBC News şi site-ul de ştiri Axios.com.

3499 afişări
Imaginea articolului Donald Trump îl recunoaşte pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, drept preşedinte interimar al Venezuelei

Donald Trump îl recunoaşte pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, drept preşedinte interimar al Venezuelei

Juan Guaidó, liderul opoziţiei şi al Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat miercuri după-amiază preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave.

Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că îl recunoaşte pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei. "În rolul de singură structură a puterii aleasă legitim de popor, Adunarea Naţională a invocat Constituţia pentru a-l declara pe Nicolas Maduro lipsit de legitimitate, astfel că postul de preşedinte a devenit vacant. Poporul Venezuelei s-a pronunţat curajos împotriva lui Maduro şi a regimului său, cerând libertate şi respectarea statului de drept", a declarat Donald Trump, conform unui comunicat al Preşedinţiei SUA.

"Astăzi, îl recunosc oficial pe preşedintele Adunării Naţionale, Juan Guaido, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. (...) Voi continua să folosesc întreaga putere economică şi diplomatică a Statelor Unite pentru a exercita presiuni în sensul restabilirii democraţiei în Venezuela", a afirmat Donald Trump.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici