Explozie slabă într-o gură de canal din Norvegia: Parlamentul a fost evacuat
„Am auzit un zgomot de explozie, iar curentul (electric) a fost întrerupt, după care a revenit”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Parlamentului, Jorunn Nilsen, pentru postul TV2.
„Toţi angajaţii şi deputaţii au fost evacuaţi”, a adăugat ea.
Mai multe publicaţii au anunţat că a avut loc o deflagraţie într-o gură de canal.
„Clădirea Parlamentului este evacuată din cauza unui circuit de tip exploziv într-un local tehnic”, a anunţat serviciul de presă al instituţiei într-un mesaj postat pe Twitter.
„Nicio rănire fizică nu a fost semnalată”, adaugă serviciul.
Imagini televizate prezentau poliţişti şi pompieri inspectând o conductă de canalizare, la câţiva metri distanţă de sediul Parlamentului, aflat în centrul Oslo.
Niciun semn de panică nu era vizibil, potrivit unor reporteri, dar la faţa locului au fost trimise ambulanţe.
Poliţia a confirmat că un scurt-circuit s-a produs la sistemul electric şi că acesta a provocat o degajare de fum şi o pană în alimentarea cu energie electrică.
După câteva minute, alimentarea cu electricitate a fost restabilită, iar clădirea urma să fie redeschisă rapid, a anunţat agenţia de presă NTB, citând surse din rândul pompierilor.
Per Sandberg, un parlamentar intervievat de postul de televiziune TV2 Nyhetskanalen, a citat colegi care au declarat că au auzit o „bubuitură” urmată de „vibraţii”.
Autorităţile au instituit, de asemenea, un cordon de securitate, pentru a ţine curioşii la distanţă.
Nivelul vigilenţei a fost consolidat în Norvegia, în urma atacurilor comise de extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, care a ucis 77 de persoane pe 22 iulie 2011.