Fostul ministru francez de Interne a vorbit despre minorităţi "foarte criminogene" care provin din România şi Bulgaria

Fostul ministru francez de Interne Claude Gueant (UMP) a declarat joi pentru postul Canal + că nu trebuie incitate să se stabilească în Franţa minorităţi "foarte criminogene" de origine română sau bulgară.

154 afișări
Imaginea articolului Fostul ministru francez de Interne a vorbit despre minorităţi "foarte criminogene" care provin din România şi Bulgaria

Claude Gueant (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Întrebat de Canal + despre prelungirea politicii sale de către succesorul său socialist Manuel Valls, Gueant, un apropiat al lui Nicolas Sarkozy, a vorbit despre o "continuitate în vorbe", subliniind că "în materie de securitate trebuie adoptat un anumit realism". Dar "nu este chiar acelaşi lucru", a apreciat el, citând "expulzarea unor persoane care înfiinţează tabere ilegale", relatează Le Figaro în ediţia electronică.

El nu a folosit cuvântul "romi". "Nu îl folosesc niciodată, am spus întotdeauna persoane de naţionalitate română şi bulgară, eu nu fac disctincţii etnice". "Să aplicăm şi noi deciziile justiţiei", a adăugat Gueant. "Dar să nu incităm la stabilirea lor în teritoriu. Noi ştim că sunt minorităţi foarte criminogene, de o infracţionalitate extrem de crudă de altfel, deoarece folosesc mult copiii", a argumentat fostul ministru.

"Nu există decât o singură soluţie: să descurajăm venirea acestor persoane şi să le trimitem acasă. Iar problemele de integrare, care sunt reale, trebuie tratate în ţările lor de origine", a conchis el.

Actualul ministru francez de Interne, Manuel Valls, s-a deplasat miercuri în România pentru a discuta despre situaţia romilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici