Prima pagină » Știri externe » Franța și Germania renunță la avionul de luptă comun al Europei. Un proiect strategic lansat acum nouă ani se prăbușește

Franța și Germania renunță la avionul de luptă comun al Europei. Un proiect strategic lansat acum nouă ani se prăbușește

Franța și Germania au decis să abandoneze programul comun FCAS (Future Combat Air System), unul dintre cele mai ambițioase proiecte militare europene din ultimul deceniu, transmite Euronews.
Franța și Germania renunță la avionul de luptă comun al Europei. Un proiect strategic lansat acum nouă ani se prăbușește
Sursa foto: X

Decizia reprezintă o lovitură pentru planurile de integrare a industriei de apărare europene într-un moment în care continentul încearcă să-și consolideze autonomia strategică pe fondul războiului din Ucraina și al incertitudinilor privind angajamentul SUA față de securitatea europeană, arată Euronews. Programul FCAS a fost lansat în 2017 și urma să dezvolte un avion de luptă de generație viitoare care să înlocuiască aparatele Rafale ale Franței și Eurofighter-urile utilizate de Germania și Spania. Proiectul includea și drone, senzori avansați și sisteme digitale de comunicații integrate într-o rețea de luptă modernă.

FCAS programul militar European. Sursa foto: X

După ani de negocieri și întârzieri, Parisul și Berlinul au confirmat că proiectul avionului comun va fi abandonat. Principala cauză a eșecului a fost incapacitatea companiilor implicate de a ajunge la un acord privind conducerea programului, împărțirea activităților și drepturile de proprietate intelectuală.

Dispute între giganții industriei de apărare

Conflictul a opus compania franceză Dassault Aviation și grupul Airbus, care reprezenta interesele Germaniei și Spaniei. Dassault a insistat să dețină controlul asupra dezvoltării avionului, în timp ce Airbus a refuzat să accepte un rol secundar. Divergențele au depășit însă aspectele industriale. Franța a dorit un aparat capabil să opereze de pe portavioane și să transporte armament nuclear, cerințe considerate inutile de partea germană. Propunerile privind dezvoltarea unor variante diferite ale aeronavei nu au reușit să obțină consensul necesar.

Europa caută alternative

Deși componenta principală a FCAS este abandonată, proiectul nu va fi închis complet. Dezvoltarea așa-numitului „Combat Cloud”, rețeaua digitală destinată conectării avioanelor, dronelor și altor sisteme militare, va continua. Ministerele Apărării din Franța și Germania urmează să elaboreze un nou plan de cooperare concentrat pe proiecte considerate mai realiste și mai ușor de implementat. Pentru Airbus, decizia deschide posibilitatea unor noi parteneriate. Surse din industrie menționează grupul suedez Saab și programul de avion de luptă dezvoltat împreună de Marea Britanie, Italia și Japonia drept potențiali parteneri. În paralel, Dassault ar putea continua pe cont propriu dezvoltarea viitoarei generații a avionului Rafale.

Un semnal pentru apărarea europeană

Abandonarea FCAS marchează sfârșitul unuia dintre cele mai importante proiecte de armament europene din ultimii ani. Decizia vine într-un moment în care liderii europeni cer mai multă coordonare militară și investiții comune pentru a răspunde amenințărilor de securitate.

Franța și Germania renunță la avionul de luptă comun al Europei. Sursa foto: X

În locul unui avion unic european, Franța și Germania par pregătite să urmeze din nou drumuri separate, chiar dacă vor continua să colaboreze în anumite domenii tehnologice. Evoluția ridică semne de întrebare privind capacitatea Europei de a transforma ambițiile politice de autonomie strategică în proiecte industriale concrete.

Recomandarea video