Frații Tate dau în judecată Meta și TikTok pentru că le-au interzis accesul pe platformele lor în 2022
Frații Tate dau în judecată Meta și TikTok, invocând faptul că le-a fost interzis accesul pe cele două platforme, scrie NBC News.
Cei doi influenceri controversați au intentat două procese săptămâna trecută la Curtea Superioară din Los Angeles. În cadrul acestora, frații Tate acuză TikTok și Meta de defăimare și de „deplatforming” ilegal, prin ștergerea conturilor lor de pe rețelele de socializare.
Demersul celor doi vine după ce aceștia au fost interziși în 2022 pe Twitter, TikTok, YouTube și Instagram și Facebook, pentru încălcarea regulilor comunității platformelor.
Ce invocă frații Tate
Frații Tate susțin, printre altele, că „eliminarea de pe platformă” a fost făcută fără notificare sau explicație, și că au fost lipsiți de principalele surse de venit. Brandul și modelul lor de afaceri se bazau în mare măsură pe implicarea lor în mediul online, iar eliminarea lor de pe platforme a dus la „pierderi și daune financiare substanțiale și de neînlocuit”.
Frații Tate au fost arestați în România în decembrie 2022, Andrew fiind acuzat de viol și trafic de persoane, iar Tristan fiind suspectat de trafic de persoane. Ambii au negat acuzațiile. Frații Tate sunt cunoscuți pentru promovarea interpretărilor extreme ale masculinității, adesea ostile față de femei.