Germania va adopta o strategie privind China pentru a reduce dependenţa de Beijing: "Nu suntem naivi"

Guvernul Germaniei va prezenta joi prima strategie naţională privind China, ca parte a unui efort de a intensifica presiunea asupra companiilor pentru a reduce dependenţa de Beijing.

1093 afișări
Imaginea articolului Germania va adopta o strategie privind China pentru a reduce dependenţa de Beijing: "Nu suntem naivi"

Strategia, care urmează să fie adoptată de guvern şi prezentată publicului joi, este aşteptată cu nerăbdare, deoarece politicienii şi întreprinderile din Europa vor să vadă cum se repoziţionează cea mai mare economie a UE în ceea ce priveşte China, o ţară importantă din punct de vedere economic, dar din ce în ce mai asertivă.

Strategia va transmite un semnal "că nu suntem naivi", a declarat miercuri ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, în faţa presei, în marja summitului NATO de la Vilnius.

Ministerul condus de Baerbock şi alte departamente guvernamentale, inclusiv biroul cancelarului Olaf Scholz, au discutat ultimele detalii ale strategiei până marţi seara, înainte de a ajunge la un acord asupra unui text final, afirme surse citate de POLITICO.

Germania "a trebuit să înveţe într-un mod brutal, în special în ceea ce priveşte războiul de agresiune al Rusiei, că dependenţele unilaterale ne fac vulnerabili", a declarat Baerbock. "Prin urmare, trebuie să ne protejăm propria noastră rezilienţă, propria noastră securitate şi să reducem dependenţele care ne ameninţă în dorinţa noastră de pace şi libertate", a adăugat ministrul german de Externe.

O versiune preliminară a strategiei de la sfârşitul anului trecut, redactată de Ministerul german de Externe, criticase China pentru "încălcările masive ale drepturilor omului" şi menţiona posibilitatea introducerii unor "teste de stres" pentru companii, pentru a dovedi că nu sunt excesiv de dependente de Beijing.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici