„Ghețarul Apocalipsei” se topește mai repede decât credeau oamenii de știință. Modelele vechi au greșit de patru ori

Thwaites, din vestul Antarcticii, are o suprafață comparabilă cu a statului american Florida, potrivit Il Messaggero. Retragerea lui, care durează de decenii, contribuie deja cu aproximativ 4% la creșterea actuală a nivelului mării. Bazinul glaciar conține suficientă gheață pentru a ridica nivelul oceanelor cu peste 60 de centimetri dacă s-ar topi complet.

Și mai îngrijorător este rolul lui de „baraj”. Thwaites ține pe loc masele de gheață din spatele lui, iar prăbușirea lui ar putea declanșa pierderi mult mai mari, cu o creștere a nivelului mării de câțiva metri.

Apa caldă care se strecoară sub gheață

Noul studiu, publicat în revista Nature Communications, s-a concentrat pe linia de ancorare, locul în care ghețarul nu mai stă pe fundul mării și începe să plutească. Modelele climatice o tratau ca pe o graniță relativ stabilă. Imaginile din satelit arată însă o fâșie mult mai largă și mai agitată, în care apa oceanului intră și iese de sub ghețar odată cu mareele.

Fenomenul ridică și coboară masa de gheață și lasă apa relativ caldă a oceanului să ajungă sub ghețar, unde îl topește de jos în sus. Fără acest proces, modelele vechi subestimau de patru ori viteza cu care Thwaites s-a retras în ultimii ani. Noul model a fost calibrat pe peste 25 de ani de observații din satelit.

„Am identificat o configurație diferită de cea presupusă până acum sub marii ghețari continentali care se termină în mare”, a explicat Mattia Poinelli, autorul principal al studiului.

3 centimetri până în 2100

Cu aceste procese incluse în calcule, contribuția lui Thwaites la creșterea nivelului mării ar putea ajunge la 30 de milimetri până în 2100, de aproximativ două ori mai mult decât estimările anterioare. Proiecția nu ia în calcul o încălzire suplimentară a climei.

Pe fundul mării, două creste subacvatice frânează deocamdată alunecarea ghețarului. Una dintre ele, creasta Mouginot, ar putea fi depășită înainte de sfârșitul secolului. Cercetătorii estimează o probabilitate de 60% ca Thwaites să piardă contactul cu ea până în 2100, iar în unele scenarii acest lucru s-ar putea întâmpla chiar din 2038. Atunci, ghețarul s-ar putea retrage rapid, până la următoarea creastă.

Ce înseamnă pentru orașele de pe coastă

Chiar și câțiva centimetri contează, mai ales când se adaugă furtunilor, mareelor înalte și fenomenelor meteo extreme. „Rezultatele noastre arată că, în următoarele decenii, riscul de inundații pe coaste și numărul de oameni expuși ar putea fi mai mari decât se credea”, a declarat Eric Rignot, coautor al studiului și profesor la Universitatea California din Irvine.

Studiul nu dă o dată pentru o eventuală prăbușire a lui Thwaites, dar arată unde greșesc modelele actuale: în locul în care gheața se întâlnește cu oceanul.