GREVĂ GENERALĂ în Grecia împotriva închiderii de către Guvern a radiodifuziunii elene

Activitatea în Grecia înceta joi dimineaţa, după un apel la grevă generală lansat de principalele două sindicate din ţară, în sectoarele public şi privat, în semn de protest faţă de închiderea radioteleviziunii publice ERT marţi, care a şocat opinia publică greacă şi restul Europei.

491 afișări
Imaginea articolului GREVĂ GENERALĂ în Grecia împotriva închiderii de către Guvern a radiodifuziunii elene

GREVĂ GENERALĂ în Grecia împotriva închiderii de către Guvern a radiodifuziunii elene (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Transportul în comun şi administraţiile urmau să fie cele mai afectate de grevă, lansată în regim de urgenţă, în urma emoţiei provocate de închiderea posturilor de televiziune şi tuturor posturilor de radio din cadrul serviciului public, marţi, decisă de Guvernul premierului Antonis Samaras, care desfiinţează dintr-o singură lovitură aproximativ 2.700 de locuri de muncă în sectorul public.

Jurnaliştii din audiovizual se aflau de asemenea în grevă, niciun buletin de ştiri nu era difuzat, însă ziarele au apărut joi, dar nu vor apărea vineri, din cauza unei greve de 24 de ore, joi, a jurnaliştilor din presa de cotidian.

Aproximativ zece zboruri interne de pe aeroportul internaţional din Atena urmau să fie anulate, iar aproximativ 50 au fost reprogramate mai târziu, din cauza încetării muncii de către controlorii aerieni, potrivit unei surse aeroportuare.

Manifestaţii în faţa sediului ERT erau prevăzute înainte de prânz.

Samaras, al cărui partid, Noua Democraţie (ND), este singurul din cadrul coaliţiei guvernamentale ce susţine închiderea ratioteleviziunii elene, a apărat miercuri seara decizia, calificând ERT drept "un focar de opacitate şi risipă". "ERT-ul privilegiilor s-a prăbuşit (...). Nu închidem televiziunea publică. Un nou post va fi creat foarte curând", a spus el.

"Noi protejăm interesul publicului", "proiectul nostru de lege (ce va fi discutat în Parlament) vizând crearea unei noi televiziuni elene" va fi "reforma cea mai radicală şi mai democratică întreprinsă vreodată în ţară", a declarat premierul.

Însă, într-o ţară în care şase ani de recesiune au condus la o rată a şomajului de 27%, atingând aproape 60% în rândul persoanelor cu vârsta sub 24 de ani, opoziţia şi sindicatele acuză Guvernul că a planificat o "lovitură de stat" împotriva poporului grec, prin această acţiune autoritaristă de închidere a unei societăţi cu o puternică încărcătură simbolică.

În toată Europa, o serie de organizaţii profesionale în domeniul mass-media au condamnat gestul, în timp ce autorităţile din ţările europene partenere erau vizibil stânjenite.

Miniştrii de Externe spaniol Jose Manuel Garcia-Margallo şi francez Laurent Fabius şi-au exprimat regretul, miercuri, la Madrid, faţă de închiderea ERT, ministrul spaniol avertizând împotriva "austerităţii ca dogmă ideologică".

Comisia Europeană (CE) a anunţat, anterior, că a luat notă de această decizie a autorităţilor grece de a închide ERT, subliniind totodată asupra "locului esenţial în democraţia europeană" a televiziunii publice.

Atena s-a angajat pe lângă creditorii săi, între care şi Uniunea Europeană (UE), să desfiinţeze mii de locuri de muncă în sectorul public, cu scopul de a a reduce deficitele.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici