Gripa porcină provoacă leziuni la nivelul plămânilor

Gripa A/H1N1 afectează căile respiratorii în ansamblu, de la trahee până la alveolele pulmonare, asemenea virusurilor care au generat pandemiile de gripă din 1918 şi 1957, soldate cu victime, relevă un studiu american publicat marţi.

69 afișări
Imaginea articolului Gripa porcină provoacă leziuni la nivelul plămânilor

Gripa porcină provoacă leziuni la nivelul plămânilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Oamenii de ştiinţă de la Institutul Naţional pentru Sănătate (National Institutes of Health) şi oficialii din domeniul sănătăţii din oraşul New York au studiat la microscop ţesuturi provenind de la 34 de persoane decedate ca urmare a gripei A/H1N1.

Ei au descoperit "o serie de leziuni, atât la nivelul căilor respiratorii superioare, cât şi la cele inferioare", a anunţat Jeffery Teubenberger, unul dintre autorii studiului apărut în ediţia electronică a publicaţiei Archives of Pathology and laboratory Medicine.

În toate studiile traheea şi bronhiile prezintă semne de inflamare şi sunt uneori grav afectate. În 18 cazuri, adică mai mult de jumătate, au fost observate leziuni ale bronhiolelor, iar în 25 de cazuri, adică aproape trei sferturi din eşantion, chiar şi la nivelul alveolelor pulmonare.

"Acest tip de patologie a ţesuturilor respiratorii este similar cu ceea ce a fost observat la victimele pandemiilor de gripă din 1918 şi din 1957", a declarat Jeffery Taubenberger, virolog la Institutul Naţional American de Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID).

În schimb, este vorba despre o patologie diferită de cea a gripei sezoniere, care "provoacă în general leziuni ale traheii şi bronhiilor, dar nu în interiorul plămânilor", a explicat cercetătorul.

Eşantionul studiat ilustrează în acelaşi timp şi una dintre particularităţile gripei A/H1N1, care afectează mai des tinerii decât persoanele în vârstă. O singură victimă studiată avea peste 60 de ani, iar 24 din 34 aveau mai puţin de 50 de ani.

În 9 cazuri din 10, victimele sufereau de probleme de sănătate prealabile, precum maladii cardiace şi respiratorii sau de o deficienţă a sistemului imunitar, sau erau femei însărcinate, lucru observat deja la pandemiile anterioare.

Studiul evidenţiază însă şi o nouă caracteristică ce afectează trei sferturi dintre victime: obezitatea.

"Obezitatea nu fusese identificată la pandemiile anterioare, iar natura legăturii dintre obezitate şi gripă nu este clară", subliniază Taubenberger.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici