Hillary Clinton îl devansează pe Barack Obama într-un sondaj
Potrivit acestui sondaj, dat publicităţii luni şi efectuat de joi până sâmbătă, Clinton are un avantaj de şapte puncte faţă de Obama, obţinând 51 la sută din intenţiile de vot ale democraţilor şi independenţilor faţă de 44 la sută cât ar câştiga senatorul de Ilinois, înaintea alegerilor primare care vor avea loc marţi în Indiana (nord) şi Carolina de Nord (sud-est).
Cu două săptămâni în urmă, înaintea disputei cu fostul său pastor Jeremiah Wright, Obama obţinea cu 10 puncte mai mult decât rivala sa.
Hillary Clinton este deja considerată ca fiind cea mai bună candidată, fiind creditată cu cinci puncte mai mult decât republicanul John MacCain la alegerile din noiembrie, potrvit datelor sondajului care are o marjă de eroare de cinci la sută. În februarie, Barack Obama o depăşea cu 33 la sută.
Pe de altă parte, 60 la sută dintre alegătorii democraţi şi independenţi sunt de părere că cei doi rivali democraţi trebuie să îşi continue campaniile, 23 la sută cred că fosta Prima Doamnă ar trebui să se retragă, în timp ce 15 la sută afirmă că Obama ar trebui să părăsească cursa.
Potrivit datelor unui alt sondaj naţional realizat de CBS şi New York Times, date publicităţii duminică, 50 la sută dintre democraţi vor ca Obama să fie candidatul partidului la alegerile din noiembrie, faţă de 38 la sută care o preferă pe Clinton.