Interpol şi ONU vor să înfiinţeze o academie anticorupţie

Interpol şi Oficiul Naţiunilor Unite împotriva drogurilor şi crimei (ONUDC) au anunţat că au încheiat luni un acord privind înfiinţarea, în toamna lui 2009, a primei academii anticorupţie din lume, care va avea sediul în Austria.

33 afișări
Imaginea articolului Interpol şi ONU vor să înfiinţeze o academie anticorupţie

Ronald Noble, secretar general al Interpol (Imagine: Mediafax/AFP)

Acest "centru de excelenţă" axat pe formare şi cercetare va putea primi o mie de cadre pe an, provenind în special din funcţii publice din cele 187 de ţări membre ale Interpol, a declarat la Viena secretarul general al organizaţiei internaţionale de poliţie, Ronald Noble.

"Corupţia este una dintre cele mai grave infracţiuni deoarece facilitează toate celelalte infracţiuni", a apreciat la rândul său directorul ONUDC, Antonio Maria Costa.

Academia va fi găzduită de autorităţile austriece la Laxenburg, la periferia Vienei.

Finanţarea acesteia, evaluată la "15 miliarde de euro pentru primii trei ani", urmează să facă obiectul unei conferinţe internaţionale a donatorilor, anul viitor, a precizat Noble.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici