Iohannis: Nu suntem pregătiţi pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE, din cauza acestui accident al democraţiei româneşti care este Guvernul Dragnea-Dăncilă/ Reacţia şefului PSD - Mediafax

Iohannis: Nu suntem pregătiţi pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE, din cauza acestui accident al democraţiei româneşti care este Guvernul Dragnea-Dăncilă/ Reacţia şefului PSD

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că România nu este pregătită pentru preluarea Consiliului Uniunii Europene, în condiţiile în care la Guvern factorii responsabili sunt schimbaţi sau pleacă, iar "lucrurile au luat-o razna".

6798 afişări

Imaginea articolului Iohannis: Nu suntem pregătiţi pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE, din cauza acestui accident al democraţiei româneşti care este Guvernul Dragnea-Dăncilă/ Reacţia şefului PSD

Iohannis: Nu suntem pregătiţi pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE, din cauza acestui accident al democraţiei româneşti care este Guvernul Dragnea-Dăncilă

"Trebuie să menţionez o mare ingrijorare pe care o am, cu toate că nu vă priveşte direct. E vorba de anul 2019, când România va prelua preşedinţia Consiliului UE, o poziţie extrem de onorantă şi de solicitantă, mai ales pentru Guvern. Părerea mea e că nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva. Acum câteva săptămâni am spus că vom face faţă rezonabil, numai că între timp lucrurile au luat-o razna, la Guvern nu se mai înţeleg care sunt persoanele responsabile, persoanele care ar trebui să se ocupe de asta demisionează sau sunt demişi. Cred că şi acum, în ultimul moment, necesitatea politică este înlocuirea acestui accident al democraţiei româneşti care este Guvernul Dragnea-Dăncilă. Nu există nicio perspectivă de bună guvernare şi implicare în afacerile europene. Aceste lucruri sunt foarte grave", a declarat Klaus Iohannis, la şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România.

 

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi-a dat demisia din funcţie vineri. Demisia vine cu mai puţin de două luni de preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Victor Negrescu era responsabil cu proiectul de pregătire şi exercitare a preşedinţiei rotative a Consiliului UE de către România.

Preşedintele: Aceste ţopăieli fiscale ale ultimelor Guverne sunt de rău augur

Klaus Iohannis a declarat că ţopăielile fiscale ale ultimelor Guverne sunt "nu doar de prost gust, ci si de rău augur", spunând că speranţa stă în autorităţile locale.

"Din păcate, nu peste tot lucrurile se mişcă foarte bine. Oricât de bun este un primar el nu este singur în spaţiul în care activează, el trebuie să relaţioneze cu cei de la Consiliile Judeţene, da rşi cu cei de la centru. Apar nemulţumiri de obicei pentru că primarii vor să se mişte, dar Guvernele par mai reticente. Această reticenţă este frustrantă. Ca să amintesc doar câteva promisiuni care au rămas pe hârtie, descentralizarea. Vi s-a promis, nu s-a realizat. A doua chestiune, care mereu e de actualitate, banii. Nu numai că nu vi s-a dat o bază mai mare, ba dimpotrivă s-a făcut acum recent, aşa zisa reformă în domeniul fiscal. O mare păcăleală, prin care românilor li s-au dat aparent mai mulţi bani, dar în realitate nu, iar toate comunităţile locale au pierdut de acolo. (...) Politica faţă de comunităţile locale trebuie să fie făcută transparent, predictibil şi trebuie să fie sustenabilă. Aceste ţopăieli fiscale ale ultimelor Guverne sunt nu doar de prost gust, ci si de rău augur", a declarat Klaus Iohannis, la Adunărea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România.

Şeful statului spune că şansa dezvoltării oraşelor stă tocmai în edilii care le conduc.

"Există o şansă enormă pentru România, această şansă sunteţi dvs şi colegii şi colegele primari din celalte unităţi administrativ teritoriale. România se transformă iar dvs trebuie să fiţi partea care induce schimbări pe care le simte cetăţeanul în mod direct. Cunosc realizările dvs şi pot să vă spun că sunt impresionante. Lucrurile se mişcă foarte repede şi foarte bine. Vă amintiţi că am vizitat localităţi în care activaţi şi de obicei mi-am exprima opinia pozitivă. Fiind în interiorul lucrurilor câteodată nu-ţi dai seama cum se mişcă lucrurile sau cum se realizează, dar venind din afară se vede că se mişcă foarte bine", a mai spus preşedintele.

Dragnea, despre declaraţiile şefului statului: Fiecare cu obsesiile lui. Iohannis face un deserviciu ţării

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni, referitor la semnalul de alarmă tras de preşedintele Klaus Iohannis, potrivit căruia România nu ar fi pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE, că acesta aduce un mare deserviciu ţării.

"Fiecare cu obsesiile lui. Klaus Iohannis are această obsesie din noaptea lui decembrie 2016. Bineînţeles. Sunt deja din ce în ce mai mulţi români care nu se mai lasă păcăliţi de minciunile lui Iohannis. De doi ani ne-a minţit, că nu sunt bani de pensii, că nu ne încadrăm în deficitul de 3%. Numai minciuni alarmiste şi s-a realizat ce ne-am asumat prin programul de guvernare. Aşa se va întâmpla şi de acum înainte. Guvernul e pregătit să getioneze cu succes preşedinţia Consiliului UE. Ceea ce Iohannis este să facă un deserviciu României, pentru că încearcă să inducă ideea că Guvernul din ţara lui, nu e pregătit de această preşedinţie. Acest lucru e incalificabil", a declarat Liviu Dragnea.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PARLAMENT ,
UE ,
IOHANNIS

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.