Irakul a încheiat cu Rusia, Iranul şi Siria un acord în domeniul informaţiilor în lupta contra SI

Irakul a încheiat un acord pentru a împărtăşi informaţii cu Rusia, Iranul şi Siria în lupta împotriva grupării teroriste Statul Islamic (SI), a anunţat duminică o sursă militară irakiană, relatează CNN.

1006 afișări
Imaginea articolului Irakul a încheiat cu Rusia, Iranul şi Siria un acord în domeniul informaţiilor în lupta contra SI

Irakul a încheiat cu Rusia, Iranul şi Siria un acord în domeniul informaţiilor în lupta contra SI

Această sursă a evocat "îngrijorări tot mai puternice ale Rusiei cu privire la faptul că mii de terorişti ruşi pot comite acte criminale în cadrul ISIS (un acronim al SI)".

Acest acord este anunţat în contextul în care Statele Unite sunt îngrijorate de recenta mobilizarea militară a Rusiei în Siria şi pare să confirme unele suspiciuni americane cu privire la existenţa unei cooperări între Bagdad şi Moscova.

O coaliţie condusă de către Washington efectuează, de anul trecut, atacuri aeriene împotriva unor poziţii SI în Irak şi Siria. Însă, în prezent, Rusia îşi sporeşte prezenţa în regiune.

Preşedintele american Barack Obama urmează să se întâlnească cu preşedintele rus Vladimir Putin luni - pentru prima dată după un an - pentru a discuta despre planurile Moscovei în Siria.

Rusia a trimis avioane, tancuri şi sisteme de rachete în această ţară devastată de război, potrivit Pentagonului.

Statele Unite urmăresc de asemenea îndeaproape informaţii cu privire la crearea unei operaţiuni la Bagdad, în vederea unei coordonări a eforturilor între elemente irakiene, iraniene, ruse şi siriene.

Aceasta nu ar fi prima cooperare între aliaţi şi inamici ai Statelor Unite în lupta împotriva Statului Islamic.

Guvernul irakian întreţine relaţii puternice cu Iranul, care a antrenat, consiliat şi susţinut milţii şiite irakiene care luptă împotriva SI.

De asemenea, Australia a anunţat, în aprilie, că va împărtăşi anumite informaţii cu Iranul, îndeosebi cu privire la jihadişti din Australia care se duc în Irak pentru a lupta în cadrul SI.

Centru de coordonare între Irak, Siria, Rusia şi Iran la Bagdad

Pe de altă parte, o sursă diplomatică militară de la Moscova a declarat pentru Interfax că centrul de coordonare de la Bagdad urmează să fie condus prin rotaţie de către ofiţeri din cele patru ţări, începând cu Irakul, potrivit postului Radio Free Europe-Radio Liberty (RFE-RL).

De asemenea, o comisie ar putea să fie creată, la Bagdad, pentru a plănui operaţiuni militare şi a coordona unităţi ale forţelor armate în lupta împotriva SI, a adăugat această sursă.

Un oficial de la Ministerul rus de Externe declara vineri pentru Interfax că Moscova ar putea, "în mod teoretic", să se alăture coaliţiei anti-SI conduse de către Statle Unite, dacă Damascul este inclus în cadrul eforturilor internaţionale împotriva grupării teroriste şi dacă orice operaţiune militară internaţională în Siria are la bază un mandat ONU.

În pofida unor ajutoare în valoare de peste 20 de miliarde de dolari şi unei formări acordate de către Statele Unite, armata irakiană aproape s-a prăbuşit în faţa avansării Statului Islamic, care deţine controlul asupra unor bucăţi importante din nordul şi vestul acestui producător de petrol şi membru OPEC.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici