Iranul anunţă că relaţia cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică va lua „o nouă formă”

Publicat: 12 07. 2025, 23:09
Actualizat: 12 07. 2025, 23:10
HANDOUT - 21 June 2025, Switzerland, Geneva: Iran's Foreign Minister Abbas Araghchi attends a meeting on Tehran's nuclear programme, with top European diplomats at the Intercontinental Hotel in Geneva. Photo: Iranian Foreign Ministry/ZUMA Press Wire/dpa

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat sâmbătă că relaţia dintre Iran şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) va lua „o nouă formă”, la mai puţin de trei săptămâni după atacurile israeliene şi americane asupra instalaţiilor nucleare iraniene.

„Cooperarea noastră cu Agenţia nu s-a oprit, dar va lua o nouă formă”, a declarat Abbas Araghchi diplomaţilor străini din Teheran, potrivit Le Figaro.

Diplomatul nu a oferit detalii.

Iranul, care consideră AIEA parţial responsabilă pentru atacurile israeliene şi americane împotriva instalaţiilor sale nucleare din iunie, a suspendat oficial orice cooperare cu organismul de supraveghere nucleară al ONU la începutul lunii iulie.