Iranul execută un bărbat pentru atacul asupra unei baze militare în timpul protestelor din ianuarie, relatează Mizan

Publicat: 06 04. 2026, 09:13

Iranul a executat deja alte trei persoane implicate în incident, printre care Amirhossein Hatami la începutul săptămânii trecute, precum și Mohammadamin Biglari și Shahin Vahedparast duminică.
Un alt bărbat implicat în același caz ar urma să fie executat în zilele următoare, potrivit organizației pentru drepturile omului, Amnesty International, titrează Reuters.

Protestele antiguvernamentale la nivel național din ianuarie au fost reprimate în cadrul celei mai ample acțiuni de represiune din istoria Republicii Islamice.

Autoritățile au declarat că acuzații au încercat să pună mâna pe arme și echipament militar în timpul protestelor, descriindu-i drept „revoluționari” care acționau împotriva securității naționale.

Amnesty International a declarat că mai mulți acuzați riscă execuția pentru tulburările respective, adăugând într-un raport recent că deținuții din astfel de cazuri au fost supuși torturii și „proceselor extrem de inechitabile”.