John McCain: Statele Unite nu vor rămâne "oarbe" în faţa unei noi agresiuni a Rusiei

Candidatul republican în cursa pentru Casa Albă, John McCain, a dat asigurări, joi, că va depune eforturi pentru stabilirea unor bune relaţii cu Rusia în cazul în care va fi ales preşedinte, dar a avertizat că Statele Unite nu vor rămâne "oarbe" în cazul unei noi agresiuni.

15 afișări
Imaginea articolului John McCain: Statele Unite nu vor rămâne "oarbe" în faţa unei noi agresiuni a Rusiei

John McCain: Statele Unite nu vor rămâne "oarbe" în faţa unei noi agresiuni a Rusiei (Imagine: Mediafax/AFP)

"În calitate de preşedinte, voi depune eforturi pentru a stabili bune relaţii cu Rusia pentru a nu avea un motiv să ne temem de reîntoarcerea la Războiul Rece", a declarat McCain în discursul rostit în faţa delegaţilor reuniţi la St. Paul.

"Dar, nu putem rămâne orbi în caz de agresiune şi de lipsă de respect pentru dreptul internaţional care ameninţă pacea şi stabilitatea în lume şi securitatea americanilor", a adăugat acesta.

Relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia s-au deteriorat după conflictul din Caucaz care a opus Rusia Georgiei, aliat al statelor Unite.

McCain a criticat dur liderii ruşi care, "bogaţi datorită petrolului şi corupţi de putere, au respins idealurile democratice şi obligaţiile unei puteri responsabile".

"Au invadat un stat vecin democratic mic cu scopul de a controla mai bine rezervele mondiale de petrol, de a intimida alţi vecini şi de a-şi urma ambiţiile de reconstituire a imperiului rus", a adăugat acesta.

"Curajosul popor al Georgiei are nevoie de solidaritatea şi rugăciunile noastre", a subliniat candidatul republican.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici