Lituania acuză Rusia că blochează traficul auto la frontiere

Autorităţile de la Vilnius au acuzat luni Moscova că blochează la frontiere vehicule lituaniene, pe fondul disputelor aprinse cu privire la criza din Ucraina, relatează AFP.

290 afișări
Imaginea articolului Lituania acuză Rusia că blochează traficul auto la frontiere

Lituania acuză Rusia că blochează traficul auto la frontiere (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Potrivit grănicelor, restricţiile au fost impuse vineri seara, la o zi după ce preşedinta Dalia Grybauskaite a catalogat Rusia drept "stat terorist" din cauza rolului pe care-l joacă în Ucraina.

Ministerul rus de Externe a ripostat că aceste declaraţii "depăşesc chiar şi declaraţiie cele mai extremiste ale naţionaliştilor radicali de la Kiev".

"Maşinile şi camioanele au practic intedicţia de a intra (pe teritoriul) Rusiei", a declarat luni ministrul lituanian de Interne Saulius Skvernelis, după o şedinţă de Guvern.

Potrivit Asociaţiei lituaniene a transportatorilor rutieri, Rusia a întrerupt operaţiunile vamale pentru camioanele lituaniene, care rămân blocate la frontieră şi în posturile vamale de pe teritoriul rus.

"Instrucţiuni verbale au fost transmise în vederea încetării procedurilor pentru mărfurile care provin din Lituania şi mărfurile transportate de vehicule lituaniene", a declarat pentru AFP preşedintele Asociaţiei Algimantas Kondrusevicius.

Ministerul lituanian de Externe l-a convocat luni pe ambasadorul Rusiei, pentru a-i cere "încetarea imediată a acestor practici discriminatorii". Ministerul a anunţat că va informa Uniunea Europeană (UE) în legătură cu această situaţie.

Lituania, care a ieşit la începutul anilor '90 de sub dominaţia sovietică, după o jumătate de secol, şi a aderat în 2004 la UE şi NATO, a susţinut cu fermitate o apropiere între Kiev şi UE.

Vilniusul a acuzat Rusia, anul trecut, că a impus măsuri vamale similare timp de o lună, înaintea summitului din Lituania în timpul căruia Ucraina urma să semneze Acordul de Asociere cu UE. Preşedintele ucrainean de atunci Viktor Inaukovici a renunţat să semneze documentul în ultimul moment.

Occidentul acuză Moscova că-i susţine militar pe separatiştii înarmaţi din estul Ucrainei, ceea ce Rusia dezminte, furnizându-le totodată o susţinere politică şi materială.

Transportorii lituanieni au fost deja afectaţi de un embargo asupra produselor europene impus de Rusia ca răspuns la sancţiuni UE. Citând aceste circumstanţe, Banca centrală lituaniană a redus luni previziunile cu privire la creşterea economică din 2014 de la 3,3 la 2,9%.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici