Marea Britanie vrea noi alianţe internaţionale şi reducerea dependenţei strategice de Rusia şi China

Naţiunile democratice trebuie să reducă dependenţa strategică de China şi Rusia, afirmă ministrul britanic de Externe, Liz Truss, pledând pentru investiţii în dezvoltarea tehnologică şi pentru crearea de noi alianţe internaţionale, în care Marea Britanie să aibă o influenţă semnificativă.

1693 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie vrea noi alianţe internaţionale şi reducerea dependenţei strategice de Rusia şi China

Sursa foto: profimedia

"Trebuie să fim pe primul lor, împreună cu prietenii noştri din lumea liberă, deoarece lupta pentru influenţă economică este în curs", a afirmat Liz Truss în discursul rostit miercuri la Institutul "Chatham House".

"China alocă în prezent de două ori mai multe fonduri pentru dezvoltarea financiară decât Statele Unite, iar 44 de ţări cu venituri mici şi mijlocii au datorii către Beijing care depăşesc 10% din PIB-ul acestora. Uniunea Europeană depinde de Rusia pentru mai mult de 40% din necesarul de gaz, iar la unele ţări Rusia are un monopol complet asupra alimentării cu gaz. Dacă Rusia reuşeşte cu această abordare, Europa va fi din ce în ce mai dependentă de gazul rusesc", a precizat Liz Truss, conform stenogramei declaraţiilor, postată pe site-ul Guvernului de la Londra şi vizualizată de MEDIAFAX.

"Trebuie să oprim această dependenţă strategică, fie că este vorba de energie, de investiţii sau tehnologie. Noi trebuie să oferim o alternativă. Iar acest lucru înseamnă intensificarea angajamentelor şi a investiţiilor, înseamnă reconfigurarea economiei noastre, inclusiv în privinţa noilor tipuri de tehnologii precum computerele cuantice, reţeaua 6G, inteligenţa artificială şi multe altele. Iar Marea Britanie este într-o poziţie unică de a conduce schimbările în acest sens", a subliniat Liz Truss.

"După aproape 50 de ani în Uniunea Europeană, acum toate pârghiile politicii internaţionale sunt din nou în mâinile noastre - diplomaţia, dezvoltarea, comerţul şi securitatea. Este o nouă oportunitate ca Marea Britanie să configureze agenda internaţională. Ca naţiune suverană care priveşte spre exterior, noi ne reconstruim forţele pentru a îndeplini promisiunea Marii Britanii Globale, pregătită să asume oportunităţi pentru ţara noastră şi pentru a câştiga viitorul libertăţii. Adversarii noştri vor să utilizeze economia şi tehnologia ca instrumente de control. Noi vrem să le folosim ca instrumente de eliberare. Şi vom folosi toată influenţa Marii Britanii, ideile şi inspiraţia, pentru a realiza acest lucru", a subliniat Liz Truss.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici