Mike Pompeo avertizează asupra riscurilor generate de investiţiile Chinei în Balcani. Avertismentul lansat de şeful diplomaţiei americane

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a avertizat, în cursul unor vizite în Muntenegru şi Macedonia de Nord, asupra riscurilor generate de investiţiile chineze în domeniul tehnologiei şi infrastructurii, precum şi asupra influenţelor Rusiei.

1512 afișări
Imaginea articolului Mike Pompeo avertizează asupra riscurilor generate de investiţiile Chinei în Balcani. Avertismentul lansat de şeful diplomaţiei americane

Mike Pompeo avertizează asupra riscurilor generate de investiţiile Chinei în Balcani

„Aşa cum am făcut şi în cursul altor vizite în Europa, am avertizat şi asupra riscurilor investiţiilor chineze în tehnologii sensibile şi asupra strategiei Chinei de a oferi puternic mită pentru a obţine contracte în infrastructură. Vrem ca Macedonia de Nord să aibă succes, nu să se lupte cu datorii şi corupţie", a declarat Mike Pompeo, potrivit agenţiei Reuters, după întrevederi cu lideri nord-macedoneni în oraşul Ohrid.

China a inclus ţări balcanice în Proiectul „O centură, un drum", investind miliarde de dolari pentru construirea de căi ferate, drumuri şi centrale electrice.

Rusia, care are relaţii puternice cu unele ţări din regiune, se opune deschis extinderii NATO şi Uniunii Europene în Balcani.

„Inimile şi minţile cetăţenilor nord-macedoneni trebuie să ghideze ţara înainte, nu influenţele trolilor ruşi pe reţelele de socializare online. Aţi contribuit cu trupe care luptă alături de noi în Irak şi Afganistan, aţi contribuit la coaliţia care a invins califatul Stat Islamic. Sunt încrezător că Senatul SUA va ratifica protocolul de aderare în această toamnă, pentru a putea intra oficial în echipa NATO", a subliniat Mike Pompeo în Macedonia de Nord.

În Muntenegru, Mike Pompeo a declarat: „Statele Unite vor continua să fie partener pentru binele cetăţenilor dvs., pentru regiune şi pentru lume". Washingtonul "urmează să finalizeze un contract în valoare de 36 de milioane de dolari privind achiziţionarea de vehicule tactice uşoare". Prin cooperarea cu serviciile secrete din Muntenegru, "am reuşit să dezvotăm un soft de contracarare a celor mai noi atacuri cibernetice ruse, protejând milioane de dispozitive în întreaga lume", a subliniat Pompeo.

„Pentru Muntenegru, este important din punct de vedere strategic să existe prezenţa SUA şi Uniunii Europene în Balcani, astfel încât să nu existe spaţiu de influenţă din partea ţărilor care nu împărtăşesc aceleaşi valori", a afirmat, la rândul său, premierul Muntenegrului, Dusko Markovici.

Taguri:
sua,
china/rusia,
balcani

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici