Ministerul grec de Externe anunţă spargerea sistemului intern de e-mail de către Anonymous

Ministerul grec de Externe a anunţat că sistemul intern de e-mail al instituţiei a fost spart de hackeri şi că este în curs o investigaţie pentru stabilirea amplorii pagubei, relatează Ekathimerini online.

113 afișări
Imaginea articolului Ministerul grec de Externe anunţă spargerea sistemului intern de e-mail de către Anonymous

Ministerul grec de Externe anunţă spargerea sistemului intern de e-mail de către Anonymous

"Un mesaj postat pe site luni anunţa succesul unei spargeri comise de către grupul de activişti Anonymous a sistemului de e-mail al ministerului", a anunţat instituţia într-un comunicat preluat de Ekathimerini.

"O investigaţie este în curs pentru a stabili circumstanţele şi amploarea spargerii, care a vizat în principiu materiale comunicate în mod normal pe e-mail, inclusiv numeroase comunicate de presă", adaugă ministerul.

Mesaje postate pe Twitter anunţau o "scurgere uriaşă" a aproximativ 3.700 de documente, inclusiv material cu acces restricţionat provenind de la Ministerul de Externe şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

O selecţie din presupusele materiale accesate a fost postată online pe site-ul de partajare Imgur. Între aceste materiale figurează reviste de presă din România şi Albania, un raport al unui serviciu grec de informaţii, un document aparţinând Consiliului UE privind relaţiile cu Kosovo şi un raport al Consiliului Europei (CoE) privind spălarea de bani în Albania.

Ministerul de Externe este însărcinat să organizeze preluarea de către Grecia a preşedinţiei semestriale a Uniunii Europene (UE) în ianuarie.

Gruparea de hackeri Anonymous a atacat anterior şi alte site-uri ale unor instituţii elene, în semn de protest faţă de politicile de austeritate impuse acestei ţări afectate dur de recesiune şi aflate de patru ani sub supravegherea UE şi FMI.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici