Nancy Pelosi prezintă acuzaţiile la adresa lui Donald Trump / Senatul SUA se va întruni după învestirea lui Joe Biden

  • Nancy Pelosi a prezentat acuzaţiile la adresa preşedintelui Donald Trump
  • Camera Reprezentanţilor urmează să se pronunţe asupra propunerii de inculpare a lui Donald Trump în vederea demiterii
  • Însă Senatul SUA se va întruni abia după învestirea preşedintelui Joe Biden
1884 afişări
Imaginea articolului Nancy Pelosi prezintă acuzaţiile la adresa lui Donald Trump / Senatul SUA se va întruni după învestirea lui Joe Biden

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a prezentat, miercuri, acuzaţiile împotriva preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, în cadrul procedurii inculpării în vederea demiterii, dar, conform unor surse politice, Senatul va analiza cazul abia după învestirea preşedintelui Joseph Biden.

"Cei care au comis acţiunile de insurecţie nu erau patrioţi. Nu făceau parte dintr-o bază politică administrată legal. Au fost terorişti de pe plan intern, iar justiţia trebuie să prevaleze. Însă nu au apărut dintr-un vid. Au fost trimişi acolo, au fost trimişi de preşedinte, prin cuvintele acestuia (...)", a declarat Nancy Pelosi.

"Ştim că preşedintele Statelor Unite a instigat la această insurecţie, la această rebeliune armată împotriva ţării noastre. Trebuie să plece, este un pericol clar şi prezent la adresa naţiunii pe care o iubim cu toţii", a afirmat Nancy Pelosi.

Potrivit articolului de inculpare depus în Camera Reprezentanţilor, "Donald Trump s-a implicat în delicte majore şi minore prin instigarea la acte de violenţă împotriva instituţiilor de guvernare din Statele Unite". Preşedintele Donald Trump este acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente împotriva Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial.

Donald Trump este acuzat de "instigare la insurecţie". "Preşedintele a periclitat în mod grav securitatea Statelor Unite şi a instituţiilor guvernamentale. A ameninţat integritatea sistemului democratic, a interferat asupra tranziţiei paşnice a puterii şi a pus în pericol o ramură coegală a sistemului de guvernare. Prin urmare, a trădat încrederea acordată în calitatea de preşedinte, afectând în mod evident poporul Statelor Unite. Prin acest comportament, Donald Trump a demonstrat că va rămâne o ameninţare pentru siguranţa naţională, pentru democraţie şi pentru Constituţie dacă i se va permite să rămână în funcţie; a acţionat într-o manieră incompatibilă în mod evident cu sistemul de autoguvernare şi cu statul de drept", arată actul de inculpare.

Unii congresmeni republicani au anunţat că vor vota în favoarea inculpării preşedintelui Donald Trump, dar alţii au emis dubii privind sensul procedurii demiterii în contextul în care mandatul actualului lider de la Casa Albă se încheie pe 20 ianuarie.

Donald Trump a afirmat că declaraţiile pe care le-a făcut înaintea violenţelor produse la Capitoliu au fost corecte. "Mi-a fost analizat discursul şi fiecare cuvânt din fiecare paragraf, fiecare propoziţie şi toată lumea crede că a fost total adecvat", a declarat Donald Trump. Preşedintele a părut să atribuie responsabilitatea pentru violenţele de la Capitoliu politicienilor care au făcut comentarii în vara anului 2020, în timpul protestelor antirasism. "Aceasta este adevărata problemă", a subliniat Donald Trump.

Pe 6 ianuarie, înaintea violenţelor care au vizat Congresul, Donald Trump a rostit un discurs în faţa simpatizanţilor, în centrul Washingtonului. "Vom merge la Capitoliu şi vom scanda în faţa bravilor noştri senatori şi congresmeni, iar spre unii probabil nu vom scanda prea mult. Pentru că ţara nu poate fi luată înapoi prin acţiuni slabe. Trebuie să arătăm putere şi să fim puternici. Trebuie să cerem Congresului să facă ceea ce trebuie şi să numere doar voturile electorilor reprezentaţi legal", a afirmat Donald Trump în discursul din 6 ianuarie. Donald Trump nu a recunoscut victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial, denunţând presupuse fraude electorale. Violenţele produse pe 6 ianuarie la Capitoliu s-au soldat cu cinci morţi şi zeci de răniţi.

Senatul SUA se va întruni după învestirea preşedintelui Joseph Biden

Senatorul Mitch McConnell, liderul grupului republican din Senatul SUA, a transmis, potrivit unor surse citate de CNN, că nu va accepta convocarea unei sesiuni pentru procedura demiterii preşedintelui înainte de data de 20 ianuarie. "Pot confirma informaţiile", a declarat Doug Andres, purtătorul de cuvânt al lui Mitch McConnell.

În cazul în care preşedintele Donald Trump va fi inculpat de Camera Reprezentanţilor, Senatul SUA va decide, cu majoritate de două-treimi, dacă preşedintele este vinovat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici