Prima pagină » Știrile zilei » NASA: Creșterea nivelului oceanelor în 2024 a depășit așteptările

NASA: Creșterea nivelului oceanelor în 2024 a depășit așteptările

Oceanele lumii cresc mai repede decât au prevăzut oamenii de știință, arată datele NASA. În 2024, nivelul mării a urcat cu 0,59 centimetri, mult peste cei 0,43 centimetri estimați inițial de cercetători.
NASA: Creșterea nivelului oceanelor în 2024 a depășit așteptările
Sursa: Pexels

„Creșterea pe care am văzut-o în 2024 a fost mai mare decât ne așteptam. Fiecare an este puțin diferit, dar ce e clar e că oceanul continuă să crească, iar viteza de creștere e tot mai rapidă”, spune Josh Willis, oceanograf la NASA, potrivit Science Alert.

Datele vin de la cinci sateliți care măsoară nivelul mării din 1992. Cel mai nou dintre ei, Sentinel-6 Michael Freilich, poate măsura înălțimea apei cu precizie de câțiva centimetri pentru aproape 90% din oceanele Pământului.

Cauza principală a fost diferită față de anii anteriori. Până acum, topirea ghețarilor era responsabilă pentru două treimi din creșterea nivelului mării, dar în 2024, două treimi din creștere s-a datorat expansiunii termice – apa oceanelor, încălzindu-se, și-a mărit volumul.

Acest lucru se întâmplă pe fondul temperaturilor record

Anul 2024 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, cu temperaturi globale cu 2,3 grade peste media secolului XX. Vântul mai puternic generat de încălzirea globală amestecă mai bine straturile oceanelor, trimițând căldură în adâncuri, ceea ce face ca apa să se extindă și mai mult. În unele zone, acest fenomen duce la încălziri de 2-3 ori peste media globală.

Creșterea nivelului mării provoacă inundații tot mai dese în zonele de coastă și permite intruziunea apei sărate în râuri importante, amenințând sursele de apă dulce pentru milioane de oameni.

NASA subliniază că singura soluție pentru reducerea acestor efecte este diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Fiecare fracțiune de grad cu care reducem încălzirea globală va salva vieți.