Negocierile cu Iranul sunt la "răscruce de drumuri", afirmă John Kerry

Secretarul de Stat american John Kerry a apreciat duminică, la finalul unei noi întrevederi, la Viena, cu omologul său iranian Mohammad Javad Zarif că negocierile asupra programului nuclear al Teheranului sunt la "răscruce de drumuri", relatează Reuters în pagina electronică.

228 afișări
Imaginea articolului Negocierile cu Iranul sunt la "răscruce de drumuri", afirmă John Kerry

Negocierile cu Iranul sunt la "răscruce de drumuri", afirmă John Kerry (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

John Kerry şi Mohammad Javad Zarif s-au întâlnit duminică, pentru a şasea zi consecutiv, în capitala Austriei. Această întâlnire a avut loc cu două zile înainte de data-limită fixată de marile puteri şi regimul de la Teheran în vederea ajungerii la un acord final.

"Am făcut progrese reale, dar (...) în problemele cele mai dificile nu am ajuns acolo unde ar fi trebuit", a declarat şeful diplomaţiei americane pentru presă.

"Dacă nu ajungem la un acord şi dacă (Iranul) arată o intransigenţă totală şi abţinere de la voinţa de a avansa în chestiuni care contează pentru noi, suntem pregătiţi să ne retragem de la negocieri, aşa cum a spus mereu preşedintele (Barack) Obama)", a avertizat John Kerry.

În opinia ministrului francez de Externe, Laurent Fabius, a venit momentul ca Iranul să decidă dacă îşi asumă angajamente în puncte care încă nu au fost soluţionate.

"Mai avem încă 72 de ore până când (negocierile) ar trebui în mod normal să se încheie. Este important să ştim dacă iranienii îşi vor asuma angajamente clare în ceea ce încă nu am clarificat. Noi vrem un acord, dar trebuie să clarificăm totul. Franţa va avea aceeaşi poziţie pe care a adoptat-o mereu, şi anume fermitatea constructivă", a spus el.

Grupul P5+1 (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite, plus Germania) şi Teheranul au intensificat în ultimele zile negocierile asupra programului nuclear iranian.

Teheranul şi Grupul P5+1 au încheiat un acord cadru pe 2 aprilie, la Lausanne, care prevede limitarea şi încadrarea activităţilor nucleare ale Iranului în schimbul anulării sancţiunilor internaţionale impuse regimului iranian. Acest acord trebuie confirmat printr-un text definitiv.

Însă discuţiile stagnează din cauza unor puncte tehnice, marile puteri inistând pe stabilirea unor mecanisme de control care le-ar permite să se asigure că Teheranul nu se va dota cu arma atomică.

Totodată, Teheranul solicită anularea sancţiunilor internaţionale odată cu semnarea acordului final, însă Congresul american, dominat de republicani, se opune acestui punct.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici