O dronă de tip Shahed a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova
Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale a Republicii Moldova anunță că la ora 9.05 a primit notificarea de la structurile de apărare antiaeriană ale Ucrainei despre survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova, pe segmentul transnistrean, de către un aparat de zbor fără pilot.
Drona de tip Shahed a traversat frontiera de stat din direcția localității Podolsk, regiunea Odesa (Ucraina), îndreptându-se spre localitatea Cobasna, raionul Rîbnița, (Republica Moldova).
La ora 9.13 drona a părăsit teritoriul Republicii Moldova traversând frontiera de stat din direcția Malîi Molochis, raionul Rîbnița, spre Șerșențî, regiunea Odesa, deplasându-se spre nord.
Aparatul de zbor a operat la o înălțime de până la 500 m.
Ministerul anunță că sistemele de supraveghere ale Armatei continuă monitorizarea permanentă a spațiului aerian al Republicii Moldova.
„Îndemnăm cetățenii să păstreze calmul și să se informeze doar din surse oficiale. În cazul observării unor aparate de zbor suspecte, cetățenii sunt rugați să nu se apropie de acestea, să nu le atingă sau să le miște, să rețină locația și să evite utilizarea telefonului în apropiere, întrucât acestea pot conține elemente explozive sensibile la unde radio. Apelați imediat Serviciul 112 doar după ce v-ați îndepărtat la o distanță minimă de 500 de metri”, adaugă Ministerul Apărării.